Dinu a ieșit la atac în ziua în care Dinamo a început, pentru prima dată în istorie, cu nouă străini în primul „11”: „Străini de fotbal, doar practicanți!” Fotbalistul important pe care-l face praf: „Au fost interese la semnarea lui”

Dinu a ieșit la atac în ziua în care Dinamo a început, pentru prima dată în istorie, cu nouă străini în primul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo a remizat cu ACS Poli, 0-0 la Timișoara, și a ratat șansa de a termina 2017 pe loc de play-off. Imediat după finalul celor 90 de minute, Cornel Dinu a avut o reacție dură față de străinii din lotul lui Dinamo și, în special, față de Rivaldinho.

Pentru prima dată în istorie, Dinamo a început un meci cu nouă străini în postura de titular, iar aceștia nu au scăpat de tirul lui Cornel Dinu: „Mai mult străini de fotbal. Doar practicanți ai jocului. E o nenorocire mai veche, dar care se continuă. Au fost ceva încercări de joc ale lui Dinamo, în prima repriză, am simțit că vor să joace la victorie. Au fost destul de multe mingi lungi pe vârfurile de atac și combinații mai puțin reușite în apărare. Totuși, Timișoara a atacat mai mult. Dinamo a avut un joc șters, dar putea câștiga. Doar că în atac au fost doi cocostârci, mă refer la Rivaldinho și Bokila.
„,
a spus „Procurorul”, la Telekom Sport.

Apoi, legenda din Ștefan cel Mare l-a taxat pe Rivaldinho pentru ratarea din repriza a doua, când a scăpat singur cu Straton și a finalizat lamentabil, pe lângă poartă: „De Rivaldinho nu e decât numele. Eu știu că au fost interese la semnarea lui. El doar contează la Dinamo, nu joacă. În afara de șutul ăla cu Bilbao, nimic…”, a fost mesajul dur al lui Dinu.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Pariul incredibil pus de milionarul român care construieşte un castel în România! „Stăteau ţăranii şi se închinau”
Pariul incredibil pus de milionarul român care construieşte un castel în România! „Stăteau ţăranii şi se închinau”
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
Ungurii umilesc România. Pregătesc marea lovitură: Putem scrie istorie
Ungurii umilesc România. Pregătesc marea lovitură: Putem scrie istorie
"Am călătorit în timp". Profesor ieșit din comă a fost în anul 3906 și știe ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen