Dinamo va depune memoriu! "Kone să fie suspendat până îşi revine Grigore"
Derby-ul dintre CFR Cluj şi Dinamo a semănat în multe momente cu un meci de K1, în special din cauza jocului dur prestat de gazde. Jucătorii lui Ţălnar au ieşit extrem de şifonaţi, nu mai puţin de patru jucători suferind accidentări mai mult sau mai puţin grave. Dragoş Grigore, Pulhac, Andrei Cristea şi Scarlatache se confruntă cu serioase probleme medicale după meciul de aseară.
Cea mai mare pierdere este Dragoş Grigore, care a suferit o ruptură de peroneu şi va sta pe tuşă aproximativ patru luni. Practic, sezonul este aproape încheiat pentru fundaşul în vârstă de 23 de ani, care a făcut cea mai bună partidă a sa împotriva "feroviarilor".
Şefii din Ştefan cel Mare nu stau însă cu mâinile în sân. Aceştia vor depune mâine un memoriu la Comisia de Disciplină prin care cer să li se facă dreptate. Dinamoviştii cer suspendarea lui Kone, responsabil cu accindetarea lui Grigore, până când Ţălnar se va putea baza din nou pe serviciile elevului său. De asemenea, "câinii" cer şi sancţionarea lui Ciprian Deac, după lovitura grosolană aplicată lui Pulhac, care va rata şi el derby-ul cu Steaua, de la mijlocaul săptămânii. Alături de memoriu, oficialii lui Dinamo vor depune şi expertizele medicale ale celor doi jucători.
"Grigore a făcut un meci extaordinar, poate cel mai bun din carieră şi a fost faultat extrem de dur de către Kone. Nimeni nu a sancţionat, nimeni nu a văzut, nu este normal", a spus Tică Dănilescu pentru ProSport.
Rămâi pe www.prosport.ro pentru amănunte!
Citeşte şi: FOTO Grigore a fost operat! Cristea, Pulhac şi Scarlatache arată ca după război!

EXCLUSIV Dinamo va depune mâine memoriu împotriva lui Kone, după ce acesta la accidentat pe Grigore



















da chiar..fundasul de la dinamo care la faultat pe costea...cat a fost suspendat...ar tre si el vreo 15 etaoe
da de faultul lui costea la dragos grigoare dc nu ziceti nimica? va spune exact min 26 sau 27 dragos grigore il deposedeaza pe costea prin alunecare, acesta plonjeaza in in fata si il loveste intentionat cu piciorul in fata pe dragos grigore. Acela nu mai e fault bai 'miau', sau faza aiaa nu ai vazut-o ca iti schimbau ai tas scutecele?
culio avea galben cind a dat gol a scos tricoul si l a aruncat pe jos -al 2 lea galben deci rosu-de ce nu a fost eliminat? sa se ceara eliminarea sa la liga si frf
Dinu vorbeste ,cel care l-a scos definitiv din fotbal pe Balaci .Kone urmareste mingea si incearca sa dea gol dar nu ajunge si il loveste absolut neintentionat pe Grigore care s-a interpus intre minge si poarta.Eete fault dar prima mea impresie a fost ca Grigore simuleaza si sint ferm convins ca foarte multa lume tot asa a judecat faza.De aici si pina la exagerarile lui Dinamo este cale lunga.Daca chiar disecam toate fazele, chiar la eliminarea luiDeac Pulhac il trage secunde in sir de tricou cu ambele miini si Deac pt a se elibera reactioneaza nepermis.Cam asa stau lucrurile ,se poate verifica de mii de ori insa fara sa fii partinitor
Cautam urgent persoane interesate sa lucreze la domiciliu pe internet. Salariu 1000Euro Garantam prin contract plata salariului. Rugam seriozitate maxima !
Detalii cu privire la oferta la Mail :
mirajulnaturii@yahoo.com
NU trebuie sa vinzi si nu trebuie sa investesti bani ! Aplici doar un sistem gratuit si foarte elegant de lucru numai pe Internet (marketing,publicitate)si castigi bani !
http://mirajulnaturii.shopmania.biz/about.html
Alcoolistule,bei prea mult la meciuri si delirezi.Culio a avut galben probabil in alt meci.