"Dinamo va câştiga la CFR Cluj"
Gheorghe Ştefan este foarte bucuros pentru rezultatul de
egalitate obţinut de nemţeni în Ştefan cel Mare şi spune că pentru
ei interesante sunt punctele puse în joc şi nu numele
adversarului.
"Rezultatul este echitabil. În prima repriză au jucat ei
mai bine, în a doua am jucat noi mai bine. După golul de 1-1, am
pasat frumos, n-am stat să bubuim mingii. Am jucat fotbal, la
combinaţii. Nu mă interesează cu cine joc, vreau puncte. Eu n-am
treabă cu Dinamo, am treabă cu Ceahlăul. Mai sunt multe etape.
Dinamo va câştiga la CFR Cluj şi vor fi mai bucuroşi decât ar fi
fost pentru o victorie cu noi. Am adus jucători noi şi se vede o
schimbare, dar mai trebuie să se şi omogenizeze echipa", a
spus Ştefan la finalul meciului.
Dinamo Bucureşti a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 1-1
(1-0), în faţa echipei Ceahlăul Piatra Neamţ, în etapa a XX-a a
Ligii I, la primul meci al tehnicianului Zoran Filipovici pe banca
tehnică a grupării nemţene.

"Dinamo va câştiga la CFR Cluj"


















Vad ca ciocoi noi din lumea buna se aduna, seamana intre ei cand e vorba de ura fata de CFR.Filmuletul cu bancnote lipite pe fruntea rromului a aratat caracterul, nivelul de cultura, ca la gigigigigi.Bravo intelectuali care conduc TARA.
ceahlaul-dinamo 0-4 in tur a fost un BLAT ORDINAR...Ceahlaul a facut 9 faulturi tot meciul si nu a luat nici un cartonas galben; aseara s-a jucat "pi buni" si rezultatul s-a VAZUT!
nu inteleg ca uni de ce comenteaza si spun intotdeauna ca numai U conteaza, vorbiti degeaba puteti sa ziceti de o mie de ori ca numai U, sau orice prostii! sa stitii multi tinem cu CFR, foarte multi!!
asta e daca nu va place cfr am inteles dar sa comentati echipa voatra din banat Bragadiru. sincer cati ani aveti? aveti 12 ani??????
Bah imbecilule , "U" a fost ,este si va fi in sufletul tuturor ROMANILOR din Ardeal ....Da' ce stii tu Tokes Laszlo...
"Ti fac io pi tini" loveste din nou...Militienii vor castiga la Cluj doar daca vor juca pe 22(nu 21).12 2012...Sau daca Sfantul Lupescu nu le da vreun Lajos,Corpodean,Augustus ,Balaj, si lista poate continua cu TOTI !
Astept replica Babicului...sau dupa reprezentatia jalnica de aseara i-a pierit glasul...
Preconizarea corecta este: "Dinamo va castiga la CFR un corner!"
Chiar daca Dinamo, absurd, va castiga la Cluj, se va face de ras in alte partide! Singura solutie: sa li se faca actualilor smecheri-manelisti-afemeiati-fitosi, care se considera fotbalisti profesionisti, salarii cam cat salariul mediu, cel mult, pe economie. Sa lase locul celor care vor sa practice fotbalul-meserie!
... O_MU_YE.
@ "U" primii am fost noi.
Cautam urgent persoane interesate sa lucreze la domiciliu pe internet. Salariu 1000Euro Garantam prin contract plata salariului. Rugam seriozitate maxima !
Detalii cu privire la oferta la Mail :
mirajulnaturii@yahoo.com
NU trebuie sa vinzi si nu trebuie sa investesti bani ! Aplici doar un sistem gratuit si foarte elegant de lucru numai pe Internet (marketing,publicitate)si castigi bani !
http://mirajulnaturii.shopmania.biz/about.html