Dinamo mai pierde un titular! Rednic face eforturi pentru a-l transfera la Standard Liege, echipă de care este apropiat. Fotbalistul are ofertă și din Elveția

Dinamo mai pierde un titular! Rednic face eforturi pentru a-l transfera la Standard Liege, echipă de care este apropiat. Fotbalistul are ofertă și din Elveția
  • Publicat:
  • Actualizat:

Intrat în ultimele șase luni de contract, camerunzeul Collins Fai (23 de ani) are mari șanse să o părăsească pe Dinamo în această iarnă, iar antrenorul Mircea Rednic îl poate ajuta să obțină un transfer important în Vestul Europei.

Aducerea lui Sergiu Hanca atrage după sine și o nouă plecare din Ștefan cel Mare. Collins Fai, fundașul dreapta camerunez de 23 de ani care a lăsat o impresie bună în prima parte a campionatului este foarte aproape de o despărțire de Dinamo, iar una dintre posibilele destinații este clubul Standard Liege. Pentru că Fai nu a semnat încă prelungirea contractului, care expriră în vară, deși conducerea lui Dinamo i-a oferit o nouă înțelegere, Rednic a ajuns la concluzia că se poate descurca în a doua parte a sezonului și fără micuțul apărător camerunez.

Astfel, „Puriul” pune la cale o mutare spectaculoasă: l-a recomandat pe Fai la Standard Liege, echipă din Belgia la care a acitvat atât ca jucător, cât și ca antrenor, iar în zilele următoare este de așteptat ca cele două părți să ajungă la o înțelegere, Dinamo sperând să obțină o sumă de bani în schimbul fotbalistului pe care peste câteva luni îl poate pierde gratis. Pe lângă Standard, Fai a mai avut o ofertă din Elveția, de la Sion, fosta echipă a lui Ovidiu Herea, dar propunerea nu era una avantajoasă pentru clubul din Ștefan cel Mare.

Pentru fostul de fundaș dreapta, Rednic rămâne cu două variante după plecarea lui Fai, Sergiu Hanca și Laurențiu Corbu.

Transferat în vara lui 2013 din Camerun, de la Union Douala, Fai a oferit nouă pase decisive în cele 66 de meciuri jucate în tricoul lui Dinamo, fiind cotat în acest moment la un milion de euro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup