Dică i-a răspuns pentru prima dată lui Șumudică după ce acesta s-a dat bine pe lângă Becali și a susținut că o face campioană pe FCSB!

Redactor:
Dan Mirea
Dică i-a răspuns pentru prima dată lui Șumudică după ce acesta s-a dat bine pe lângă Becali și a susținut că o face campioană pe FCSB!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Prin declarațiile sale, Marius Șumudică l-a anunțat pe Gigi Becali că ar fi dispus să antreneze FCSB, chiar dacă trecutul său rapidist denotă opusul. În urmă cu câteva zile, antrenorul lui Kayserispor a susținut că alături de Becali ar câștiga campionatul la pas, declarație care l-a făcut pe Nicolae Dică să reacționeze. 

Nicolae Dică a obținut un punct după un meci tensionat în Gruia, împotriva CFR-ului, scor 1-1, iar la conferința de presă antrenorul a reușit să-și păstreze calmul și să-i răspundă lui Marius Șumudică pe un ton civilizat: „Au mai fost și alții care îi spuneau patronului că, atunci când vor veni, vor câștiga titlul la pas. Credeți că este singurul antrenor care și-ar dori să antreneze Steaua? Majoritatea antrenorilor români ar vrea să pregătească o echipă ca Steaua. Eu mai am două luni de contract aici, încerc să-mi îndeplinesc obiectivul de la început de când am semnat cu Steaua” , a declarat Nicolae Dică.

Totul a pornit de la declarația lui Șumudică, cel care a analizat lotul FCSB-ului și a susținut că garantează titlul dacă va fi instalat în funcția de antremor: „Singurul om din Liga I alături de care aș lucra e Gigi Becali! Și garantez că dacă se va întâmpla asta voi câștiga titlul de campion la pas!”

Nu e prima declarație a lui Șumudică de acest fel. De la instalarea lui Dică în funcția de antrenor, Șumudică a făcut în dese rânduri declarații despre antrenorul FCSB-ului, despre lot, dar și despre parcursul vicecampioanei. 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri de cuțit. Ce a mărturisit în fața sediului de poliție, în ziua în care Andreea a fost condusă pe ultimul drum
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale, în vizită la puşcărie
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale, în vizită la puşcărie
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Noua regulă de pe 31 MARTIE. Este absolut OBLIGATORIU pentru milioane de români care călătoresc
Noua regulă de pe 31 MARTIE. Este absolut OBLIGATORIU pentru milioane de români care călătoresc
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup