Deși victorios, Cârțu nu a înțeles cum FC Brașov a revenit în meci: „Eram debusolat pe margine, n-am priceput nimic din ce se întâmpla pe teren”

Deși victorios, Cârțu nu a înțeles cum FC Brașov a revenit în meci:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Formația CS Universitatea Craiova a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 3-2 (2-0), echipa FC Brașov, într-un meci contând pentru etapa a 12-a a Ligii I.

La final, Sorin Cârțu nu s-a putut bucura pe deplin pentru victorie, deranjat fiind de atitudinea jucătorilor săi din a doua repriză. Oltenii s-au relaxat prematur și au comis o serie de greșeli care le-au permis adversarilor să egaleze. Din fericire pentru Craiova, Nuno Rocha a adus golul victoriei, iar lucrurile au intrat cât de cât pe făgașul normal în Bănie.

Multe emoții și asta numai din vina noastră. Am avut o primă repriză excelentă, 2-0. Am avut ocazia să facem 3-0. E inadmisibil să le lăsăm șansa să revină. Bine, în meci i-a băgat arbitrul, dar nu o să stau acum să comentez. Eu am văzut că nu a fost penalty. Dar va trebui să discutăm și noi despre greșelile comise, nu avem voie să facem așa ceva. Ne-am relaxat și nu e normal. Eram debusolați pe margine, nu înțelegeam ce se întâmplă. Totuși, sunt trei puncte mari pentru noi, am ajuns la cota 16 și vrem să acumulăm cât mai multe puncte până la finalul turului„, a spus tehnicianul, la Look TV.

Pentru FC Brașov au marcat Constantinescu ’70 (penalty) și L. Ganea ’79, iar pentru CSU Craiova au înscris Vătăjelu ’32, Bawab ’45 și Rocha ’83.

Cum s-au marcat golurile

  • 0-1: Vătăjelu a șutat de la 25 de metri, balonul a fost deviat și a intrat în plasă
  • 0-2: Bawab a marcat după o pasă de la Bancu
  • 1-2: Constantinescu a transformat o lovitură de la 11 metri acordată după un fault al lui Bălgrădean asupra lui Ganea
  • 2-2: Liviu Ganea a marcat după ce a profitat de o greșeală a lui Bălgrădean
  • 2-3: Nuno Rocha a înscris după ce portarul Iacob a scăpat mingea din brațe
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Devine INTERZIS în statele UE! Intră în vigoare și în România
Devine INTERZIS în statele UE! Intră în vigoare și în România
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele