Derby în infern!

Derby în infern!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Clujenii spun că au venit în București deciși să reducă la tăcere mulțimea roș-albastră.
„Finala campionatului”, cum a fost numit meciul din această seară, a suscitat un interes enorm în rândurile fanilor vicecampioanei. Limitele stadionului din Bulevardul Ghencea vor fi testate și de data asta, aproape 25.000 de oameni fiind așteptați să populeze tribunele arenei. De altfel, biletele s-au epuizat cu cinci zile înainte, exact ca la marile meciuri cu Real Madrid sau Lyon. Miza partidei, dar și faptul că este prima apariție oficială a noilor achiziții, Mendoza, Pepe Moreno și Dayro Moreno, vor umple din nou stadionul Stelei.

Nu se face coregrafie
Cu toate că este ultima șansă pentru roș-albaștri să își mai păstreze șansele pentru titlu, fanii echipei lui Lăcătuș nu au pregătit nicio coregrafie. “Meciul acesta nu este ceva special pentru noi. Nu avem pregătit nimic, doar pe noi. Vom încuraja Steaua din toate forțele și sper să fim iar al 12-lea jucător, așa cum am obișnuit pe toată lumea”, spun liderii galeriei din Ghencea. Coregrafia nici nu se impunea, deoarece aceasta se face cam peste tot cu ocazia derby-urilor de tradiție, ori CFR-ul este o apariție recentă în fotbalul de primă ligă din România și nici nu are un număr impresionant de suporteri la acest moment.

Vin doar 500 de clujeni
500 de fani ardeleni și-au anunțat descinderea în Ghencea. Dorința e clară: vor să supună Capitala după 17 ani de dominație, dar nu va fi prea ușor, mai ales că probabil, nu se vor auzi decât de prea puține ori în mareea de cântece roș-albastre.

Nici clinciurile de la echipă din ultima vreme nu i-au descurajat pe suporterii din Ghencea, care spun că nu-i interesează de nicio culoare declarațiile lui Gigi Becali la adresa jucătorilor sau ripostele lui Dică pentru patron. “Noi venim să încurajăm Steaua, nu pe un jucător sau altul. Steaua are cea mai frumoasă galerie din țară și asta o vom demonstra încă o dată, dacă mai e nevoie, în cele 90 de minute ale meciului cu CFR”, spun șefii ultrașilor. Determinarea fanilor va fi cu atât mai mare cu cât au apărut și zvonuri care anunță că postul lui Marius Lăcătuș ar fi în pericol, iar “Fiara” este un simbol pe care galeria a anunțat deja că îl va susține până în pânzele albe.

Steaua are cea mai numeroasă si cea mai frumoasă galerie din România. Sunt sigur că la un meci atât de important echipa va fi sustinută cum se cuvine, mai ales că toate biletele s-au epuizat de mult
ADRIAN ILIE manager sportiv Steau

Premiera la Stadion

ProSport a pregatit doua surprize pentru Steaua-CFR Cluj, derby-ul etapei a 21-a a Ligii 1. Inainte de meci, suplimentul "Finala mare" va fi distribuit spectatorilor inainte de a intra pe arena din Ghencea, pentru ca imediat dupa terminarea partidei spectatorii sa fie intampinati cu editia "A fost finala mare", supliment tiparit in timpul meciului.

Ambele suplimente vor fi distribuite gratuit.


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
O legendă a cinematografiei a încetat din viață. S-a stins o mare stea
O legendă a cinematografiei a încetat din viață. S-a stins o mare stea
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele