„Dacă băteam Clujul, eram campioni!”**

  • Publicat:
  • Actualizat:

Cornel Țălnar vorbește cu regret despre actuala ediție de
campionat, mai ales în condițiile în care Dinamo avea la un moment
dat șanse reale la câștigarea lui. Tehnicianul „câinilor” spune că
decisiv a fost egalul făcut la Cluj, în condițiile în care ei
meritau victoria, dar și plecarea celor cinci jucători dinamoviști
„renegați”.

„Vreau liniște. Dacă există liniște, se poate face
performanță. Dar chiar și când e liniște, apare cineva care face
gălăgie. A trebuit să apară o scânteie care să distrugă tot ceea ce
făcusem bine la începutul returului. Și cu egalul la Cluj și cu cel
de la Urziceni, dacă nu apărea acel ‘deranj’
(fuga celor
cinci „câni” de la echipă – n.r.), cred că aveam șanse mari
la titlu. Acel ‘deranj’ a făcut ca Dinamo să nu mai fie acel Dinamo
din acest retur. Asta mă doare cel mai mult. Dacă noi câștigam la
Cluj, în etapa a 4-a a returului, poate că acum eram campioni. Cred
că acela a fost momentul-cheie al campionatului. Apoi ei s-au
distanțat și s-a dus totul”
, a spus Țălnar la conferința
de presă de azi.

Antrenorul roș-albilor a vorbit și despre meciul cu Astra din
această etapă – meci decisiv în economia luptei cu Rapid pentru
ultimul loc de Liga Europa: „Meciul cu Astra e crucial. Dar
trebuie să vedem ce va face și Rapidul la Brașov. Vom sărbători
după meci numai dacă vom fi sigur în Europa League”.

Întrebat pe cine vede drept favorită la câștigarea titlului, Țălnar
a precizat că CFR este echipa care are cele mai mari șanse să se
impună la final: „Eu aș vrea ca Dinamo să ia campionatul,
dar… evident că nu se mai poate. CFR are cele mai mare șanse. Nu
știu dacă merită sau nu, dar dacă vor avea cele mai multe puncte la
final înseamnă că sunt cei mai buni”
.

Dinamo și Astra se vor întâlni duminică, de la ora 18:00, într-un
meci ce va conta pentru etapa a 33-a a Ligii I. Meciul va putea fi
urmărit, pe www.prosport.ro, în format live text.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Toți românii au INTERZIS. Legea peste care nu poate trece NIMENI. Se dau amenzi de 5.000 de lei
Toți românii au INTERZIS. Legea peste care nu poate trece NIMENI. Se dau amenzi de 5.000 de lei
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…