Cum se anulează un gol în Liga 1: „Marius Constantin și Țîru s-au jurat pe copii, altfel nu-l anula”. Dezvăluiri incredibile făcute de Benzar. Mesajul ireal pe care Marius Avram l-ar fi transmis

Redactor:
Dan Mirea
Cum se anulează un gol în Liga 1:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Viitorul a pierdut fără drept de apel la Cluj, contra CFR-ului, scor 0-2, după un joc foarte slab al campionilor. Partida a avut câteva faze controversate, iar Romario Benzar a dezvăluit o scenă ciudată de la golul anulat al echipei din Gruia.

CFR se putea desprinde mai repede la două goluri, încă din prima repriză, atunci Vera a marcat cu mâna, iar Marius Avram a validat inițial golul. Jucătorii au sărit ca arși pe central, iar Benzar a redat un dialog dintre cele două părți: La faza la care a marcat Vera au încceput să se jure jucătorii noștri ca Marius Avram să anuleze golul. Marius Contantin cu Țîru s-au jurat pe copii și așa a anulat golul, dar le-a spus că dacă nu e așa îi arde la meciul următor. Trebuie să uităm meciul din această seară, a declarat Benzar la DigiSport.

Viitorul a jucat foarte slab cu CFR, lucru recunoscut și de Benzar. Totuși, fundașul speră că echipa campioană va avea altă față în prima manșă din turul trei preliminar al Ligii Campionilor cu APOEL: Nu ne-a ieșit jocuL, trebuia să dăm mai mult. Să fim mai lucizi pe teren. Nu ați văzut și dumneavoastră? Nu vreau să vorbesc despre arbitraj. Obiectivul nostru acum e să trece mai departe în Liga Campionilor. Sper ca echipa să aibă altă față, a adăugat Benzar. 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Decizie pentru utilizatorii TikTok din ROMÂNIA. Să facă asta este INTERZIS prin lege
Decizie pentru utilizatorii TikTok din ROMÂNIA. Să facă asta este INTERZIS prin lege
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen