CS Universitatea Craiova își revendică dreptul exclusiv de utilizare a mărcii „Universitatea Craiova”. Mititelu a reacționat vehement și a prezentat contractul prin care a luat naștere CS U

Redactor:
Cosmin Staicu
CS Universitatea Craiova își revendică dreptul exclusiv de utilizare a mărcii
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE: Patronul fostei Universități merge mai departe și, în această seară, a prezentat contractul prin care a luat naștere CS U Craiova.


UPDATE: Adrian Mititelu a reacționat dur după comunicatul de presă emis de CS U Craiova și continuă să acuze FRF și „Craiolguța” și spune că va prezenta acte de la Registrul Național Sportiv care îi vor reduce la tăcere pe conducătorii CS U.



Clubul CS Universitatea Craiova a emis un comunicat prin care precizează că este singurul în măsură să poarte denumirea „Universitatea Craiova”, prin decizia instanțelor și prin înregistrarea la OSIM a numelui. Clubul din Bănie a anunțat că îi va acționa în instanță pe cei care atribuie numele său altor societăți și astfel aduc prejudicii și afectează valorificarea și promovarea acestei mărci. În speță, cei care se vor referi la echipa lui Adrian Mititelu ca fiind „Universitatea Craiova” vor fi dați în judecată de clubul din Bănie.

Iată comunicatul celor de la CS Universitatea Craiova:

„Pentru a nu se mai crea confuzie între diferite SRL-uri falimentare și Universitatea Craiova, având în vedere ultimele articole apărute în presa sportivă, Clubul de Fotbal „Universitatea Craiova” vă aduce la cunoștință următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1351/12.11.2015 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 3734/3/2013, pe care o puteți studia în atașament, Clubul Sportiv Universitatea Craiova a anulat toate copiile stemei originale „Universitatea Craiova”, cunoscută și ca „stema cu leul”. Prin respingerea apelului, această hotărâre a devenit definitivă, executorie și obligatorie. În argumentația hotărârii luate instanța a reținut, cităm:

– Fotbal Club U Craiova S.A., societate în faliment, nu este continuatoarea Clubului Sportiv Universitatea Craiova.

– Clubul Sportiv Universitatea Craiova este înființat în 1948.

– Asociația Sportivă Fotbal Club Universitatea, înființată în 1994, este o entitate juridică nouă, distinctă, fără nicio legătură cu Clubul Sportiv Universitatea Craiova.

– Susținerea că Asociația Sportivă Fotbal Club Universitatea Craiova s-a înființat în 1994 ca urmare a normelor impuse de FIFA este falsă.

– Familia Mititelu a înregistrat cu rea credință marca Fotbal Club Universitatea Craiova.

– Secția de fotbal a Clubului Sportiv Universitatea Craiova nu s-a reorganizat niciodată în Asociația Sportivă Fotbal Club Universitatea Craiova, aceasta fiind o societate nouă, complet diferită.

– Tribunalul reține că, în aceste condiții, pârâta (Clubul Sportiv Universitatea Craiova) are calitate activă și interes pentru a solicita anularea mărcilor deținute de familia Mititelu, respectiv Fotbal Club Universitatea Craiova și FC Universitatea Craiova pentru rea credință, respectiv folosirea fără drept a sintagmei „Universitatea Craiova”.

În același timp, Clubul Sportiv Universitatea Craiova este titularul mărcii „Știința Craiova”, marcă ce nu a fost contestată de nimeni.

Ca urmare vă rugăm să rețineți următoarele și să acționați în consecință:

Clubul de Fotbal Universitatea Craiova are dreptul exclusiv de utilizare a mărcii „Universitatea Craiova” și este titularul mărcii „Știinta Craiova”, mărci înregistrate la Oficiul de Stat pentru Invenții si Marci („OSIM”) și care beneficiază de protecție pe teritoriul României, în baza art. 36 din Legea nr. 8/1998.

Denumirea și logo-ul „Universiatea Craiova” sunt folosite si reproduse de diferite publicații sau posturi tv, cu referire la alte entități juridice decât cele care au dreptul de protecție conferit de Legea 8/1998. Ori, această conduită reprezintă o faptă ilicită, care prejudiciază pe titularul si utilizatorul mărcii și afectează valorificarea și promovarea acestei mărci.

În consecință, ne rezervăm dreptul de a acționa pe cale legală față de oricine va aduce prejudicii de imagine clubului Universitatea Craiova”.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
Spaima litoralului i-a salvat viaţa lui Adrian Mititelu Jr. Dezvăluiri incredibile, din spital, ale Prinţişorului Craiovei
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la toată lumea”
EXCLUSIV | Adrian Mititelu și-a pulverizat copilul aflat pe patul de spital: „E un escroc! A luat bani de la…
Legea care a intrat în vigoare în România. Este o premieră națională
Legea care a intrat în vigoare în România. Este o premieră națională
Surpriză  în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Surpriză în Clanul Cordunenilor! El e NOUL ȘEF după moartea lui Costel
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…