Contra a ieșit la atac! Declarații foarte tari ale lui „Guriță” după 0-1 în Gruia: „George Găman – Dinamo 1-0! CFR mereu a fost ajutată din toate părțile când a luat titlul”. Cerere specială pentru Ligă: „Să nu-i mai delege!”

Redactor:
Dan Mirea
Contra a ieșit la atac! Declarații foarte tari ale lui
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE | Atacul lui Contra a continuat și la conferința de presă, dar de această dată și CFR a fost lovită de cuvintele antrenorului. Inflamat de penalty-ul din care a pierdut partida, „Guriță” a insinuat că CFR a avut parte de susținere din „toate părțile” în anii în care a luat campioantul (2008, 2010, 2012):  „Mereu CFR-ul a avut ajutor din toate părțile atunci când a avut proiecte mari, cu investiții. Așa s-a întâmplat mereu când au luat titlul. CFR e foarte favorită. Vreau să-l felicit pe Dan Petrescu, e prietenul meu. CFR e cea mai favorită la titlu și peste FCSB și peste toată lumea”, a declarat Contra.


 Dinamo a pierdut dintr-un penalty meciul din Gruia, împotriva CFR-ului, scor 0-1, iar la finalul partidei Cosmin Contra s-a abținut cu greu să nu lovească în brigada care a arbitrat în Gruia.

Cosmin Contra a dat vina pe centralul partidei, George Găman, pentru penalty-ul acordat în minutul 37, atunci când acest ar fi văzut un henț la Ionuț Nedelcearu. Antrenorul l-a întrebat imediat pe tușierul partidei dacă el este cel care a hotărât faza, dar răspunsul a fost negativ, astfel Contra l-a judecat pe Găman: „Nu am ce să comentez, pentru că dacă mă apuc să vorbesc nu mai stau pe bancă un an de zile. Domnul Șovre (n. red – Octavian Șovre, arbitrul asistent de pe partea pe care s-a petrecut faza) mi-a spus că nu e penalty. Să-mi spună domnul Găman cum a văzut penalty-ul. Dacă el vede tot, atunci e super arbitru. Am fost echipa mai bună, dar o decizie controversată a influențat meciul. A doua repriză am vrut să egalăm, am avut multe ocazii, dar nu s-a putut. După aspectul jocului, mi se par lucrurile altfel de cum au fost pe teren. Am dominat o echipă a CFR-ului, la ea acasă, timp de 90 de minute. O decizie a domnului Găman a influențat scorul. Eu consider Găman –  Dinamo 1-0. Mi s-a spus și mie înainte de acest meci că avem o istorie neagră cu acest arbitru, de acum o să zic că nu vreau să mă mai arbitreze acest arbitru. Cer Ligii să nu-i mai delege pe Găman și Șovre la meciurile noastre!”, a declarat Contra la Dolce Sport.

Dinamo va întâlni pe teren propriu CSM Poli Iași, în următoarea etapă, astfel că „Guriță” încearcă să-și stabilizeze echipa cât mai repede: „Încercăm, după acest efort, să ne recuperăm în 48 de ore, pentru că duminică avem un meci greu cu Iași. Ne va aștepta un meci la fel de greu”, a adăugat antrenorul.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul lor.
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup