Cine sunt jucătorii pe care îi vrea CFR la iarnă! Vor fi prezenți la Europeanul de tineret, iar unul dintre ei este căpitan și marchează constant la națională

Cine sunt jucătorii pe care îi vrea CFR la iarnă! Vor fi prezenți la Europeanul de tineret, iar unul dintre ei este căpitan și marchează constant la națională
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR a început deja să pregătească finalul sezonului și urmărește jucători de viitor. Clujenii au pus ochii pe doi fotbaliști din Serbia și unul din Liga 1, de 21 și 22 de ani. Primele contacte cu agenții acestor fotbaliști au avut deja loc, iar negocierile finale pentru jucătorii urmăriți în ultimele 6 luni vor avea loc după meciul cu FCSB. Sârbii au fost desconspirați de agentul lor, la DigiSport, în timp ce fotbalistul român este Adrian Rus, de la Sepsi

Aleksandar Lutovac, extrema Serbiei la Euro Under 21

Unul dintre jucătorii cu șanse mari să ajungă la CFR este Aleksandar Lutovac (21 de ani). Sârbul este vedeta celor de la Rad Beograd (locul 14 în prima ligă), fiind căpitanul acestei echipe. Lutovac a fost remarcat și în partidele Serbiei din preliminariile pentru Euro Under 21. Lutovac a participat la 5 partide din preliminarii și a marcat în 4 dintre ele. Serbia a terminat grupa pe primul loc și Lutovac are șanse foarte mari să fie prezent în Italia și San Marino. Jucătorul cotat la 1 milion de euro este extremă dreapta, dar poate să joace și în flancul stâng, în atac. A debutat în prima ligă din Serbia la 18 ani, iar de atunci este titular de bază la Rad Beograd. A bifat 106 meciuri și 22 de goluri în SuperLiga din Serbia.

Dejan Kerkez i-a eliminat din Europa pe Stanciu și Chipciu

Postul pe care clujenii caută cât mai rapid întăriri este cel de fundaș central. Maghiarul Adam Lang nu a dat randamentul scontat, iar Vinicius și Andrei Mureșan sunt singurii fundași centrali de bază pentru Conceicao. Pe acest post joacă Dejan Kerkez (22 de ani), al doilea sârb dorit de CFR. Fundașul de 1,90 metri a evoluat în 16 partide din campionat pentru Spartak Subotic (locul 11 în Serbia). Este al doilea căpitan al formației sârbe și a bifat 3 sezoane la nivelul primei ligi. În toamna acestui an, Spartak Subotica a eliminat Sparta Praga, echipa lui Stanciu și Chipciu, în preliminariile Europa League, după 2-0 și 1-2, iar Dejan Kerkez a fost titular în ambele meciuri.  

Adrian Rus, dorit și de FCSB

CFR vrea un jucător cu șanse mari de a fi prezent la Euro 2019 pentru naționalele de tineret și din reprezentativa României. Adrian Rus, fundașul lui Sepsi se află pe lista clujenilor, care au avut deja primele runde de negocieri cu reprezentații acestuia și cu oficialii de la Sepsi. Jucătorul de 22 de ani este și pe lista FCSB-ului, dar Gigi Becali pare să-l fi ales pe Iulian Cristea, în locul său. Rus este fotbalistul Academiei Puskas și a fost împrumutat la Sepsi, iar clujenii trebuie să negocieze cu clubul maghiar, dacă vor un transfer definitiv. Rus a jucat titular în ultimele 6 partide din Liga 1, pentru Sepsi și a fost folosit de Neagoe și pe posturile de fundaș dreapta sau mijlocaș central. În naționala de tineret, Rus are 4 partide, fiind titular în 3 din ultimele 4 jocuri ale reprezentativei lui Mirel Rădoi.

 

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
A venit decizia în procesul de custodie a fiicei Ronei Hartner! Cu cine va sta Rita! Acuzaţii teribile la adresa tatălui fetei
A venit decizia în procesul de custodie a fiicei Ronei Hartner! Cu cine va sta Rita! Acuzaţii teribile la adresa…
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege ca să fie clar
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege ca să fie clar
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup