CFR i-a stabilit soarta lui Toni Conceicao, după „valurile” din Gruia. Anunțul oficial al campioanei României

Redactor:
Andrei Pal
CFR i-a stabilit soarta lui Toni Conceicao, după
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR Cluj a lămurit situația lui Toni Conceicao, antrenorul din Gruia. Conducerea campioanei României a emis un comunicat de presă în care și-a exclamat încrederea pe care o are în actualul staff tehnic și administrativ. Șefii din Ardeal spun că tehnicianul portughez va continua să fie antrenorul CFR-ului, în ciuda zvonurilor apărute în ultimul timp.

ProSport a scris ieri, în exclusivitate, despre mișcările de trupe de la CFR, după îndepărtearea lui Cristi Panin din Gruia. Conducerea campioanei României spune că „suntem  mulțumiți de munca depusă de toți cei din familia „vișinie” și vom continua în aceeași formulă”. Redăm mai jos, integral, comunicatul emis de CFR.

„În urmă ultimelor informații apărute în presă, clubul nostru dorește să facă următoarele precizări. Conducerea clubului CFR 1907 Cluj nu va efectua modificări în cadrul staff-ul tehnic sau a celui administrativ. Suntem mulțumiți de munca depusă de toți cei din familia „vișinie” și vom continua în aceeași formulă. Antrenorul nostru Antonio Conceicao beneficiază de toată încrederea conducătorilor clubului CFR și nu se pune problema înlocuirii lui. Așadar, toate zvonurile apărute peste noapte și transformate în știri de presă nu au un alt scop decât acela de a ne destabiliza. Acest lucru nu se va întâmpla, iar noi vom continua să luptăm pentru obiectivele stabilite”, se arată în comunicatul CFR-ului.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele