CFR Cluj, negocieri cu un jucător de la FCSB: „E foarte interesant, are calitate”

CFR Cluj, negocieri cu un jucător de la FCSB:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Bogdan Mara (41 de ani) a devăluit, marți seară, că CFR Cluj a fost prima echipă din România care a negociat pentru transferul lui Adrian Stoian (27 de ani), cea mai nouă achiziție a celor de la FCSB.

S-a întâmplat vara trecută, imediat după ce clujenii au câștigat al patrulea titlu din istorie sub comanda lui Dan Petrescu. Atunci, staff-ul administrativ încerca să creioneze o echipă puternică, cu care să atace intrarea în grupele Ligii Campionilor, iar Stoian a fost una dintre ținte. Una care nu a putut fi atinsă, pentru că Adrian mai avea un an și jumătate de contract cu Crotone și credea că viitorul său va fi legat de echipa italiană din Serie B: „L-am vrut și noi vara trecută pe Adrian Stoican. Au fost discuții, dar era sub contract cu Crotone. Nu s-a putut concretiza mutarea. L-am urmărit mult în Italia. Juca inter stânga, e un jucător polivalent, de calitate. Este un jucător interesant, o achiziție bună, la fel ca Florentin Matei. Lupta la titlu este foarte deschisă. În actualul sistem, cu play-off, totul este deschis. FCSB și-a creat un avantaj prin transferurile celor doi”, a dezvăluit directorul sportiv al ardelenilor, pentru Telekom Sport.

Cu CFR ieșită din cursă și nedorind să mai revină pe pista Stoian, Gigi Becali s-a mișcat foarte repede în urmă cu câteva zile. I-a plătit lui Stoian 37.000 de euro, echivalentul a două salarii, și l-a luat pe mijlocașul de națională pentru o sumă infimă. Acum, Stoian se pregătește în Antalya să se lupte cu CFR în partea a doua a campionatului, urmând să evolueaze, cel mai probabil, în linia de mijloc alături de Florentin Matei și unul dintre Dragoș Nedelcu și Mihai Pintilili.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă
O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă
EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA
EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Fumatul este INTERZIS la 5 m de altă persoană! Noua regulă intră în vigoare
Fumatul este INTERZIS la 5 m de altă persoană! Noua regulă intră în vigoare
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…