"Capcana" întinsă de Mandorlini Stelei!
Chiar dacă şefii nici nu vor să audă de un astfel de
deznodământ ("Bateţi Steaua!", a ordonat şeful Mureşan), Mandorlini
s-ar mulţumi şi cu un egal. Italianul speră să ia apoi şase puncte
cu Oţelul şi Dinamo.
Chiar dacă "feroviarii" nu au mai învins Steaua de cinci ani, mai
exact de pe 6 noiembrie 2005 (1-0), Mandorlini este pragmatic şi
crede că o remiză nu ar fi un rezultat prost pentru echipa sa.
Italianul, care a primit sarcină de la şefi să câştige zece puncte
în primele patru runde din retur, e sigur că, dacă nu pierde cu
Steaua, îşi va atinge obiectivul. Două victorii, la Galaţi şi apoi
acasă, cu Dinamo, fiind, în opinia sa, la îndemâna clujenilor.
"Sunt convins că şi noi, şi Steaua vom juca doar la victorie, dar
noi am fi mulţumiţi şi cu un punct", a anunţat ieri antrenorul lui
CFR Cluj , care însă în vestiar a avut un discurs mult diferit,
vorbindu-le elevilor săi doar despre victorie.
Jucătorii
se gândesc doar la victorie
Fotbaliştii din Gruia vor să pună și ei mâine-seară stop perioadei
de aproape cinci ani fără victorie în faţa Stelei, iar pentru asta
se folosesc de toate armele. Mai ales de cele psihologice. Ultima
găselniţă? Cadu (foto) şi colegii şi-au propus să-i enerveze pe
stelişti încă de dinaintea primului fluier al lui Deaconu. "Nu am
emoţii deloc înaintea acestui meci, fiindcă la noi nu este
presiune. Noi am câştigat în prima etapă şi suntem pe primul loc.
Vom intra pe teren liniştiţi şi cu gândul că trebuie să ne
întoarcem la vestiar cu cele trei puncte. În schimb, pe Steaua e
presiune mare", a opinat portughezul Cadu, căpitanul lui CFR. Ceva
mai maliţios, rapidistul Emil Dică le arată steliştilor
clasamentul. "E normal ca Steaua să se gândească la victorie,
fiindcă joacă împotriva liderului", a punctat mijlocaşul din
Gruia.
"Sperăm ca duminică să punem capăt tradiţiei şi să câştigăm
din nou în faţa Stelei"
Andrea Mandorlini, antrenor CFR Cluj
"Dintre toate echipele din campionat, singura pe care vreau
să o bat tot timpul e Steaua"
Iuliu Mureşan, preşedinte CFR Cluj
Alătură-te şi tu cauzei "Marchez pentru tine!"
Citeşte poveştile puştilor pentru care vor juca cele două formaţii:

"Capcana" întinsă de Mandorlini Stelei!


















Daca ciobanasul cu valiza (tot la Cluj s-a intamplat ) si butoane , vrea sa uneasca PNG-ul cu PD-L (eul ) , trebuie sa se ploconeasca si sa arate bunavointa fata de primul ministru dl. Boc-Boc ( care este din Cluj ) si sa nu mai emita pretentii la titlul de campioana pe 2010 , decat in declaratii ! Iar , cum ciobanasul cu valiza si butoane are procesul in desfasurare , sigur se v-a ploconi , facand temenele in fata clujeanului . Fiind ultimele luni de guvernare ale d-lui Boc-Boc , fiti siguri ca aceasta editie de campionat trebuie castigata de CFR Cluj , echipa de suflet a primului ministru .
Forza CFR!!!
in mod normal clujul nu are cum sa piarda meciul diferenta este ....clara ,sa nu mai vorbim de seriozitate si modestie ,oare dece vrea cu orice pret becali sa nenoroceasca steaua candva cea mai iubita echipa poate inca dar pana cand? doresc succes celor mai buni, sa castige spactacolul,fotbalul de fapt
---stiti de ce miroase a rahat in Cluj????
Raspuns:au aterizat in oras oile steliste
Hai CFR, cu exceptia turmei, Romania e cu CFR.
de fapt raspunsul este: de obicei...