Mirel Rădoi a plecat de la Steaua! „Îmi asum responsabilitatea. Vreau ca staff-ul să continue. Sper să vină și să ajute echipa marii steliști de la televizor”. Planurile pe termen scurt

Mirel Rădoi a plecat de la Steaua!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mirel Rădoi pleacă de la Steaua, după doar 19 etape petrecute pe banca echipei. Anunțul a fost făcut chiar de antrenor, la câteva minute după ce echipa sa a pierdut meciul de la Pitești, cu Astra, scor 0-1.
Fostul căpitan din Ghencea părăsește echipa în momentul în care Steaua ocupă locul al patrulea, la 10 puncte în spatele liderului Astra, e calificată în sferturile Cupei și în semifinalele Cupei Ligii.
Rădoi a condus Steaua în 29 de partide, de la venirea în vară, iar bilanțul lui este catastrofal: 13 victorii, 7 egaluri și 9 înfrângeri.

„Am luat hotărarea de a nu mai continua. Îmi asum tot ce s-a întâmplat. Rezultatele m-au făcut să iau această decizie și am rugămintea ca staff-ul să rămână lângă echipă, pentru a nu crea o atmosferă și mai grea. Este un timp foarte scurt până la ultimul meci. Indiferent ce se întâmpla în această seară, decizia era luată. Suntem în obiectiv, cu câteva plombe vom reuși ce ne-am propus. Dacă nu se mai crede în ideile mele, prefer să mor pe mâna mea. Sper ca începând de miercuri, echipa să aibe altă atitudine. Sper ca acești antrenori mari, care tot apar la televizor, să poată vin să salveze Steaua. Când au fost chemați, au cerut 25.000! Nu am nimerit într-un moment prost, știam că vor fi și astfel de momente. Pur și simplu e vina și trebuie să fiu eu primul care pleacă. Nu este niciun conflict între mine și patron”, spus Rădoi, la câteva minute de la finalul meciului cu Astra.

Rădoi a vorbit și despre viitorul său în timpul apropiat. Deja fostul antrenor al Stelei și-a pus în plan să obțină licența de antrenor și să-și aranjeze lucrurile în viața personală: „Îmi continui studiile și vom vorbi peste șase ani, să vedem. Rugămintea mea pentru staff este să rămână, ca să nu creem o atmosferă și mai grea la echipă. Dacă nu am studii, ce ofertă să am? Director sportiv? Nu. O să-mi aranjez lucrurile în viața mea. Nu plec cu un gust amar. Eu sunt primul care își asumă responsabilitatea pentru rezultate. Sper ca de aici încolo să-și asume și jucătorii. Le-am spus și lor, plăcerea de a juca și personalitatea nu trebuie să le-o ia nimeni”, a completat Rădoi.

Fostul căpitan al Stelei a dezvăluit că va rămâne aproape de echipă, chiar dacă nu va mai ocupa nicio funcție în club: „Sunt în continuare alături de băieți, de patron, de suporteri, cel puțin cei de la Pitești. Îi voi apăra dacă va fi nevoi. Probabil că voi îmbrăca un costum (n.r. aluzie la o funcție de conducere la Steaua), dar nu pe cel de antrenor. Nu știu, vom vedea”, a mai spus Rădoi, care nu a uitat nici de meciul din tur cu Astra, în care echipa pe care o antrena a avut două goluri anulate eronat: „Nu a fost nicio revanșă față de tur. Meciul acela s-a terminat 3-2 pentru noi. Pe noi atunci nu ne-a bătut Astra, ne-a bătut Colțescu”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…