Bratu continuă să-l atace pe Nistor: „Din cauza asta am avut acea frustrare”. Portretul următorului antrenor al lui Dinamo și tehnicianul despre care spune „se poate descurca”

Bratu continuă să-l atace pe Nistor:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Plecat de la Dinamo după 0-1 cu Poli Iași, Florin Bratu (38 de ani) continuă să-l atace pe Dan Nistor (30 de ani), căpitanul pe care-l consideră responsabil pentru actuala situație de la echipă. Pe lângă ofensiva la adresa fostului său jucător, „Bratone” a vorbit și despre viitor și crede în capacitatea lui Claudiu Niculescu de a se descurca în Ștefan cel Mare.

Fostul atacant rămâne cu impresia că Dinamo nu trebuia să ezite în momentul în care Gigi Becali a pus pe masă un milion de euro pentru Dan Nistor și îl înțeapă pe mijlocașul central, despre care spune că, spre deosebire de el, nu joacă cu sufletul pentru Dinamo: „Situația lui Nistor, în momentul discuțiilor despre transferul la FCSB, trebuia gestionată altfel. Eu nu am trăit aceste lucruri, pentru că eu jucam cu sufletul. Acum lucrurile s-au schimbat. Din punctul meu de vedere, când un jucător nu-și mai dorește să stea la echipă, lucrurile trebuie să se încheie, să e pună punct. Am avut acea frustrare, pentru că Nistor, atunci când este un jucător care se gândește la fotbal, are calitatea de a trage echipa după el. În această perioadă nu s-a întâmplat asta, a fost tocmai reversul”, a declarat Bratu, duminică dimineață, la Pro X.

În timp ce Bratone se gândește la următoarea aventură ca antrenor, Dinamo trebuie să-i găsească un înlocuitor. Unul care trebuie să fie trup și suflet pentru culori și care, în opinia lui Bratu, s-ar putea numi Claudiu Niculescu: „La Dinamo trebuie să vină un antrenor care să simtă ceva pentru acest club, un antrenor cu spirit. Eu zic că există un lot cu care poți îndeplini obiectivul. Claudiu Niculescu își dorește foarte mult să ajungă la Dinamo, dar nu știu ce se va întâmpla. Este un dinamovist adevărat și, cu siguranță, se poate descurca”, a mai declarat fostul antrenor din Ștefan cel Mare.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Mașinile INTERZISE definitiv. Decizia finală a UE se aplică obligatoriu în România
Mașinile INTERZISE definitiv. Decizia finală a UE se aplică obligatoriu în România
"Am călătorit în timp". Profesor ieșit din comă a fost în anul 3906 și știe ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen