Bonetti nu uită și nu iartă! „Dacă acționarii aveau răbdare, puteam să fim și noi în locul Stelei! Dinamo ar fi avut o șansă mare cu mine!”

Bonetti nu uită și nu iartă!
  • Publicat:
  • Actualizat:

A doua descălecare a lui Bonetti nu a adus revirimentul dorit în Ștefan cel Mare, deși premisele erau favorabile. Cu el la timonă, Dinamo a cucerit Cupa și SuperCupa, însă începutul slab de sezon – eliminarea prematură din Europa League și cele doar 6 meciuri câștigate din primele 15 etape ale Ligii 1 – i-au determinat pe acționarii „câinilor” să îl demită.

La patru luni de când tehnicianul italian i-a lăsat „cârma” lui Dorinel Munteanu (și el, între timp, i-a spus ‘adio’ lui Dinamo, preferând prima ligă rusă), lucrurile nu par să se fi îmbunătățit semnificativ la clubul din Ștefan cel Mare.

Dario Bonetti regretă și acum despărțirea și, într-un interviu acordat DigiSport, a ținut să precizeze că, în măsura în care ar fi fost păstrat, suporterii „câinilor” se puteau bucura, într-un interval de timp relativ scurt, de performanțe asemănătoare cu cele ale Stelei.

În continuare sunt suporterul lui Dinamo, chiar dacă am plecat din România. Îmi pare rău că nu am avut timp să construiesc.

Dacă acționarii aveau mai multă răbdare, puteam să fim și noi în locul Stelei, la un moment dat. Diferența dintre Dinamo și Steaua nu este făcută doar de bani, acolo antrenorul a avut timp să construiască o echipă. Așa au ajuns să o bată pe Chelsea. Dinamo ar fi avut o șansă mare cu mine să facă performanță„, a spus Bonetti pentru sursa citată.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că nu îmi iubesc ţara!
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că…
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate:
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv, de o gelozie ieșită din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Samsung Galaxy A55 și A35 au fost lansate în România. Primele noastre impresii
Samsung Galaxy A55 și A35 au fost lansate în România. Primele noastre impresii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup