„Bomba atomică” din Ghencea, dezamorsată după debutul în Liga 1? Reghecampf: „Vâlceanu are o problemă mai gravă”

Redactor:
Robert ZANFIR
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu titlul aproape acontat, Steaua încearcă să își așeze „apele” și pentru sezonul viitor. Cum mai mulți jucători vor fi lăsați să plece, iar la alții se va renunța, Reghecampf încearcă să le facă loc în echipă și jucătorilor care vin din urmă. Pe lângă debutul lui Târnovan, care a înscris în Cupa României, cu Oțelul Galați (2-0), steliștii au avut parte de un alt debut fulminant.

„Bomba atomică”, așa cum a fost numit Robert Vâlceanu de către Reghecampf, și-a făcut debutul în meciul cu Gaz Metan Mediaș (3-0), când a și înscris. Deși lăudat și apeciat de staff-ul tehnic, mijlocașul nu a mai prins însă de atunci niciun meci. Între timp, Steaua a mai bifat un debut, cel al lui Răzvan Grădinaru, care a prins câteva minute în eșecul cu Vasluiul, 0-1.

Absența lui Robert Vâlceanu din planurile pe termen scurt ale Stelei pare să aibă la origine câteva explicații medicale. Conform Digi Sport, mijlocașul are probleme de creștere din cauza cărora acuză dureri musculare.

Reghecampf recunoaște problemele avute de Vâlceanu, dar spune că acestea sunt de altă natură: „Are o problemă mai gravă, dar încercăm să îl aducem la nivelul normal”, spune antrenorul Stelei.

„Nu se pune problema să aibă probleme de creștere. Robert Vâlceanu are o problemă mai gravă, încercăm să remediem acest lucru. Încercăm să-l aducem la nivelul normal pentru un jucător de vârsta lui. Eu le-am recomandat tuturor jucătorilor să-mi spună din timp ce probleme au, nu așa cum au făcut Pârvulescu și Chipciu care mi-au zis pe parcursul meciului cu Vaslui”, a declarat Reghecampf la Digi Sport.

Reghecampf a vorbit și despre situația lui Tătărușanu, despre care Pițurcă a declarat, marți, că este deja acontat de Fiorentina. Antrenorul din Ghencea nici nu confirmă, dar nici nu infirmă plecarea portarului în Serie A.

„Asta este diferența dintre mine și Victor Pițurcă. Eu știu foarte bine ce va face Tătărușanu, dar asta nu înseamnă că trebuie să ies și să vorbesc despre asta. Jucătorul și-a exprimat dorința să nu vorbească despre asta și nu cred că trebuie să fac eu comentarii”, a mai spus antrenorul Stelei.

Steliștii, băgați în ședință după primul eșec din campionat, 0-1 cu Vaslui

„Am făcut un meci foarte slab, am spus și după partidă. Mi-ar fi căzut mai bine un egal. Eu nu mi-am recunoscut jucătorii în multe faze, am vorbit și la antrenamente, am revăzut niște faze și jucătorii au avut reacție la antrenamentul de azi. Au băgat piciorul la minge, mi-a plăcut cum au reacționat”, a încheiat antrenorul Stelei.

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce blonda a anunţat relaţia!
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce…
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Vestea DESPRE PENSII pe care o așteptau milioane de români. SE PREGĂTEȘTE egea la Guvern
Vestea DESPRE PENSII pe care o așteptau milioane de români. SE PREGĂTEȘTE egea la Guvern
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen