Bergodi şi Hala

E nevoie de Bergodi. La Iaşi, la Steaua, oriunde. E nevoie de Bergodi mai ales acum, într-un moment în care fotbalul îl răpeşte pe Halagian de lângă nepoţi şi-l reactivează pe centurionul veteran, bineînţeles la Bistriţa. Poate să-şi lungească oricât faţa a indignare noua generaţie de antrenori, va mai curge multă apă pe Argeş la vale până să se apropie de palmaresul armeanului. La băşcălie, noul val de tehnicieni ar lua toate trofeele continentale. La fotbal însă îşi face zece cruci dacă trece de ultimul tur preliminar.

Mai ales acum e nevoie de Bergodi. În dialogul cu Andrei Nourescu, găzduit de Sport.ro, Bergodi parcă vorbea din cărţi. Educaţia sacrificiului, potenţialul nevalorificat din fiecare jucător, devotamentul grupului. Nicio undă de gomă însă, nu vorbea pe nas, nu lăsa senzaţia că tocmai se prăbuşise peste el o întreagă bibliotecă fotbalistică, nu dădea lecţii. Nu era nimic forţat, era firesc, pătimaş doar când încerca o acoladă spre cultura fotbalistică din care provine, la care se închină nu doar Cornel Dinu. Nicio vorbă cu subînţeles, nicio ironie pe marginea patimilor trecutului. Câte săgeţi ar mai fi ţâşnit de pe buzele unui autohton la adresa lui Paszkany sau Copos, toate în cheia „ce bine-mi pare că ai luat ţeapă!” E plină presa de lături după fiecare despărţire. Alt motiv pentru care era nevoie de Bergodi.