Becali pune o SINGURĂ‚ condiție** pentru a pleca de la Steaua

Redactor:
Cosmin Boghiu
Becali pune o SINGURĂ‚ condiție** pentru a pleca de la Steaua
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Cea mai importantă conferință din viața mea”,
așa a numit Becali întâlnirea de luni cu presa.

Îmbrăcat la costum, „de sărbătoare”, Becali a verificat atent
cum se vede imaginea pe camerele operatorilor TV înainte de
începutul conferinței și le-a făcut ajustările necesare pentru ca
totul să fie „perfect”. Cu icoane mari în fundal, omul de afaceri,
politicianul, patronul de fotbal, și-a început „spovedania publică”
prin a menționa că urmează exemplul Regelui David.

„Doamne ajută, îi mulțumesc lui Dumnezeu că suntem aici
și am mai apucat un Paște. Cu ocazia asta, eu care mai înaintez în
vârstă cu un an am spus că trebuie să fiu din ce în ce mai curat,
mai bun și mai înțelept. Și atunci, am venit să fac cum a făcut
Regele David, o spovedanie publică. El s-a spovedit în fața
publicului. Bine, n-am făcut ca Regele David, n-am luat nici
nevasta prietenului, nici nu l-am trimis în război ca să-i iau
femeia. Regele David a făcut-o plângând până la moarte, dar eu,
repet, nu am luat nevasta prietenului”
, a explicat
Becali.

Suporterii steliști au primit din partea Becali scuze, dar și
avertismentul că va lupta în continuare cu ei.

„Cer iertare
suporterilor steliști la adresa cărora am folosit acele parabole,
nu mai spun acum că s-ar interpreta că fac iar un păcat. Cer
iertare galeriei, unora din galeria Stelei, pe care i-am jignit.
Asta nu înseamnă că mâine plec și fac ceea ce spun ei. Ei nu vor
dori împăcare. Nici dacă o să câștigăm Liga Campionilor. Din cinci
milioane, cinci sute, cât sunt ei, înseamnă 0.1 la sută. Să zicem
că sunt 5.000, adică 1 la sută. Ce să le zic celor 99 la sută care
mă vor la Steaua, mă iubesc și mă idolatrizează?. Chiar dacă ar
spune 51 la sută să plec, aș pleca, dar cu o condiție, banii
înapoi”
, a mai spus Becali.

Despre prietenul său, acționarul FC Dinamo, Cristian Borcea,
Becali a spus că are un suflet curat, dar face „un păcat de
moarte”. „Borcea are un suflet chiar mai bun și mai curat
decât mine. El face un păcat care este de moarte și la care nu
poate renunța. Dar probabil, ușor-ușor, cu timpul… N-are vârsta
mea, și eu când eram ca el… Eu am să încerc, pentru că are un
suflet extraordinar de curat, să-l aduc pe calea cea bună. Și e
imposibil ca Dumnezeu să nu vrea să-l salveze pe el. A vrut să vină
cu mine la muntele Athos. I-am zis: «Mai stai, să fii mai curat și
pe urmă. Îți spun eu când să vii pe munte». Trebuie să fii mai
curat când mergi acolo. Acolo nici animale nu există de parte
femeiască, totul e bărbătesc, ca să nu existe ispită”
, a
încheiat patronul Stelei.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
NOILE REGULI pentru șoferi. Au fost adoptate astăzi, 24 APRILIE
NOILE REGULI pentru șoferi. Au fost adoptate astăzi, 24 APRILIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
PSG i-a găsit înlocuitor lui Mbappe. Pregăteşte o ofertă spectaculoasă de 200 de milioane de euro
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani