Prazul bate Gazul. Craiova – Mediaș 2-0. Oltenii rămân neînvinși după 8 etape

Redactor:
Cosmin Staicu
Prazul bate Gazul. Craiova - Mediaș 2-0. Oltenii rămân neînvinși după 8 etape
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mai mulți fani craioveni au fost interesați de instalarea gazonului de pe „Ion Oblemenco” decât să fie prezenți la meciul alb-albaștrilor de la Severin, cu Gaz Metan, în ciuda invincibilității trupei lui Mangia. Italianul nu s-a dezmințit și a schimbat iar tripleta defensivă, în care l-a introdus pe puștiul Screciu, revenirea căpitanului Băluță scoțându-l din primul „11″ pe Andrei Burlacu, în ciuda evoluțiilor bune ale acestuia. Pustai n-a avut la dispoziție cei mai renumiți oameni de atac, Golubovic și Curtean, trimițându-i din primul minut pe oltenii Surugiu și Bușu, obișnuiți cu „Municipalul” de când evoluau la Pandurii.

Tehnicianul Gazului l-a surprins pe omologul său cu o așezare destul de avansată și un presing agresiv, anihilând și schimbările de direcție ale oltenilor, în condițiile în care italianul declarase că se așteaptă la un careu advers aglomerat. Chiar și în aceste condiții, a trimis trei fundași pentru singurul atacant advers și doi închizători care nu aveau ce recupera. În condițiile unui joc previzibil al gazdelor, brazilianul Gustavo a avut singura ocazie a primei reprize, alunecând spre o minge trimisă în fața porții goale, dar nu și-a îndeplinit targetul.

Eroul partidei cu Viitorul, Mitriță, a fost personajul negativ pentru ai săi de această dată, pierzând toate mingile și o dată cu ele și propriul cumpăt, unica sa „realizare” fiind un cartonaș galben. Oaspeții puteau da lovitura pe contraatac înaintea pauzei, cu Olaru scăpat printre stoperii gazdelor, dar finalizarea a fost jalnică.

Zece minute au rezistat oaspeții după reluare, fiindcă tripleta mignonă a Științei a încropit o fază letală. Mitriță l-a pus în cursă pe Băluță, care i-a servit assist-ul lui Gustavo, apărut ca din pământ la prima bară pentru a realua cu stângul. Golul le-a dat aripi oltenilor, care au mai ratat imediat trei ocazii, prin Mitriță, prea altruist, Gustavo, prea egoist, și Dimitrov, prea haotic. Mangia a făcut o primă schimbare care a avut parcă două scopuri: să oprească iureșul echipei sale și să-l irite pe Mateiu, al doilea jucător intrat în conflict cu antrenorul italian în urma unei schimbări, după Ivan.

A doua mutare a antrenorului italian a fost mult mai inspirată, fiindcă Burlacu avea să încheie emoțiile fanilor. Dimitrov i-a scos ideal mingea pe 6 metri și atacantul de 20 de ani a marcat primul său pentru Universitatea. După un meci câștigat parcă mai greu decât era cazul, oltenii rămân neînvinși și pe podium la întreruperea campionatului, în care pot pregăti derby-ul cu liderul, CFR Cluj.


Au marcat: Gustavo 55′, Burlacu 86′.

1-0: Acțiune în viteză a oltenilor, Mitriță pasează în stânga pentru Băluță, care centreză pe jos în preajma careului de 6 metri. Gustavo a venit nemarcat și a înscris.

2-0: Burlacu a majorat diferența în finalul partidei, marcând cu poarta goală după o incursiune a lui Dimitrov în careul advers.

Craiova s-a apropiat la un singur punct de liderul CFR Cluj după victoria de vineri cu Gaz Metan Mediaș. Echipa lui Cristi Pustai rămâne pe poziția a 12-a, cu numai patru puncte și un golaveraj de -12.

CS U Craiova: Calancea – Dimitrov, Spahija, Screciu (Barthe 88′), Ferreira – Gustavo, Zlatinski, Mateiu (Rossi 66′), Bancu – Băluță (Burlacu 82′), Mitriță. Antrenor: Devis Mangia.

Gaz Metan: Pleșca – Zderic (Romeo 46′), Sîrghi, Akaki, Bușu – Danci (Buziuc 72′), Bic, Mitic – Surugiu (Manole 65′), Olaru, Popovici. Antrenor: Cristian Pustai.

Cartonașe galbene: Spahija 13′, Mitriță 35’/ Mitic 14′, Danci 32′, Olaru 46′.

Arbitri: Marcel Bîrsan (București) – central, Mihai Marica (Bistrița) și Gabriel Bârjac (Zalău) – asistenți, Ionuț Coza (Cernica) – rezervă.

Observatori: Zoltan Szekely (Baia Mare) și Cătălin Cursaru (Ploiești).

Stadion: Municipal, Drobeta Turnu-Severin.

MEDIAFAX


Min. 86 GOL CRAIOVA! Dimitrov a preluat frumos pe dreapta, a centrat în fața porții și Burlacu a împins mingea în plasă.


Min. 55 GOL CRAIOVA! Acțiune în viteză a oltenilor, Mitriță pasează în stânga pentru Băluță, care centreză pe jos în preajma careului de 6 metri. Gustavo a venit nemarcat și a înscris


Antrenorul lui CS U Craiova, Devis Mangia, a prefațat partida cu Gaz Metan Mediaș, din etapa a 8-a a Ligii I, programată vineri, de la ora 21:00, la Severin.

Tehnicianul spune că primul meci al Craiovei pe care l-a văzut în sezonul trecut a fost chiar cel cu Mediaș, decisiv pentru intrarea în play-off, și că l-a impresionat formația lui Cristi Pustai, deși aceasta este acum schimbată aproape în totalitate față de momentul respectiv: „Ca toate meciurile pe care le-am avut, și acesta cu Gaz Metan va fi unul complicat, dificil și chiar periculos, fiindcă vine înaintea pauzei competiționale pentru meciurile naționalei. Sunt mulțumit de parcursul de până acum și de poziția din clasament, dar mai există multe lucruri care trebuie îmbunătățite, de aceea trebuie să muncim în continuare și mai mult. Lucrul care mă interesează cel mai mult este ca echipa să joace bine. Meciul cu Mediaș este primul pe care l-am văzut anul trecut și m-au impresionat prin modul lor de joc, prin eașezarea și exprimarea din teren. Trebuie să fim atenți, nu trebuie să ne relaxăm, ci să fim foarte atenți și să continuăm parcursul bun. Va fi greu, pentru că echipele care vin să joace împotriva noastră au tendința de a se apăra, a aștepta și apoi a plecat pe contraatac”, a declarat antrenorul italian.

Alex Băluță și Rossi vor reveni după accidentări, dar va lipsi stoperul croat Renato Kelic, care are o problemă la tendonul lui Achile. „Până astăzi Rossi și Băluță s-au antrenat cu echipa, eu sper să mă bazez pe ei. Cu siguranță cei doi vor fi în lotul de 18, dar rămâne de văzut cine va fi și în primul „11″. Săptămâna trecută Băluță nu s-a simțit 100% pentru a juca în meciul cu Viitorul, dar acum vom mai avea un antrenament și vom vedea cum se simte. Este posibil să mai aducem jucători până la încheierea perioadei de mercato, dar numai dacă îi vom găsi pe cei care pot aduce plusul de calitate”, a anunțat Mangia..

Devis Mangia crede că echipa suferă din cauza peregrinărilor permanente și anunță că la finalul lunii octombrie va fi inaugurat noul stadion din Bănie: „Eu cred că vom juca prima partidă pe stadionul nostru la sfârșitul lunii octombrie. Abia așteptăm acel moment. Știu că am avut în program 4 meciuri acasă și 3 în deplasare, dar de fapt noi am jucat 7 meciuri în deplasare, aceasta este realitatea”.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Lege pentru românii care au casă la curte. Este INTERZIS pentru toți proprietarii
Lege pentru românii care au casă la curte. Este INTERZIS pentru toți proprietarii
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…