Astra nu mai calculează victoriile în puncte, ci în EURO. Șumudică: „Am câștigat 360.000!” Cuvinte uriașe despre Alibec

Astra nu mai calculează victoriile în puncte, ci în EURO. Șumudică:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Viktoria Plzen – Astra Giurgiu 1-2, în Grupa E din Europa League. Victorie nesperată obținută de echipa lui Marius Șumudică, ținând cont de gravele probleme financiare cu care se confruntă giurgiuvenii în acest sezon.

Tehnicianul Marius Șumudică a vorbit după meci de bonusul financiar asigurat Astrei prin această victorie, dar și de eventualele șanse la calificare. Șumudică a recunoscut discuțiile cu Dinamo, dar a precizat că deocamdată se gândește să își ducă contractul la bun sfârșit.

Șumi a avut numai cuvinte de laudă pentru Alibec, care a marcat primul gol și a provocat autogolul prin care Astra s-a desprins la 2-0.

„Când își revine Șumudică, își revine și echipa. A fost momentul zero. Și eu mi-am dat seama că nu am avut o atitudine corectă la meciul cu Chiajna. Am pregătit foarte bine acest meci.

Am câștigat jocul la Budescu și Alibec. A redevenit acea dublă care își spune cuvântul în Liga 1. Le mulțumesc tuturor jucătorilor.

Azi am reușit să-mi scot creanța. Am câștigat 360.000 de euro și am mai adus niște bani!

Eu am un contract aici și îmi văd de treabă. Au fost unele tatonări cu Dinamo, recunosc. Mă flatează acest interes pentru că Dinamo este un club serios, ce are alături fani numeroși și unde se poate face performanță. Eu vreau să fac performanță.

Pentru mine îmi doresc să ne calificăm în play-off și să ne batem cu echipele pe care le-am chinuit în ultimi ani, știți la ce mă refer.

Sperăm ca pe Roma să îi găsim în ultmul meci deja calificați și să avem o șansă de a ajunge în primăvară. Acum important e meciul retur cu Plzen.

Alibec este cel mai bun atacant din Liga 1 de departe și nu numai atât. Cel mai bun jucător care trebuie să fie la echipa națională. Și-a dat viața pe teren și i-a călărit în permanență, ați văzut. E un număr 9 veritabil„, a declarat Marius Șumudică imediat după meci, la Dolce Sport.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare.
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare. "Ar trebui interzise"
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
S-a dat lege pentru toți proprietarii de TEREN din România. Regula imposibil de ocolit
S-a dat lege pentru toți proprietarii de TEREN din România. Regula imposibil de ocolit
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…