„Aruncat” de Dinamo, Rîmniceanu a așteptat momentul perfect pentru a răspunde: „Nu eram însurat cu ei, se pare că nu am avut valoare”. Portarul Viitorului o ironizează pe FCSB: „Se pregătesc de Turneul Campionilor, dar…”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Victor Rîmniceanu (27 de ani) i-a pus la colț pe șefii lui Dinamo, luni seară, la puțin timp după ce a făcut o partidă excelentă și Viitorul a distrus echipa lui Vasile Miriuță, 4-0 în Ștefan cel Mare. Fost portar al „câinilor”, goalkeeper-ul lui Hagi a așteptat momentul perfect pentru a spune ce crede, apoi i-a ironizat și pe cei de la FCSB.

„Dinamo are suporteri, tradiție. Am fost cu sufletul deschis, dar n-am avut șansa aici. Am demonstrat pe teren cu nu mi s-au dat șanse. Dacă aveam șanse, apăram aici. Nu eram însurat cu Dinamo, dar se pare că nu am avut valoare”, a spus portarul care a prins un singur meci în tricoul lui Dinamo în cele șase luni petrecute în Ștefan cel Mare, între ianuarie și iulie 2016.

Viitorul are, în acest moment, patru victorii consecutive și a redevenit o forță în Liga 1, prilej cu care Rîmniceanu l-a luat peste picior pe Mihai Stoica, după ce directorul sportiv de la FCSB a declarat, la capătul victoriei de la Severin, că echipa sa putea începe Turneul Campioanelor, dacă Alibec marca al șaselea gol: „Am muncit, am băgat capul în pământ și domnul Hagi mi-a dat șansa și am ieșit campion. La titlu nu mai visăm. La titlu e Steaua care se pregătește de Turneul Campionilor. Ei se pregătesc de Turneul Campionilor, dar nu pot să ne bată”, a mai spus Rîmniceanu.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Obligație FĂRĂ EXCEPȚII pentru proprietarii de locuințe din ROMÂNIA. Toată lumea trebuie să plătească
Obligație FĂRĂ EXCEPȚII pentru proprietarii de locuințe din ROMÂNIA. Toată lumea trebuie să plătească
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…