ANALIZĂ PROSPORT Dinamo, liderul de pe locul 5! Cine are cele mai mari şanse la titlu!
Actuala ediţie a Ligii I pare specializată în paradoxuri şi premiere: cele mai multe surprize, cele mai multe echipe în lupta pentru titlu, cele mai ciudate mişcări de jucători şi antrenori, totul pe fondul unei crize financiare profunde.
Faptul că aproape jumătate dintre formaţiile Ligii I se bat la
titlu a generat un veritabil "campionat al derby-urilor".
Rezultatele consemnate până acum între primele şapte clasate par
de-a dreptul haotice, victoriile în deplasare alternând cu punctele
pierdute stupid acasă. ProSport vă propune o analiză a bătăliei
dintre "cei şapte magnifici", care are în acest sezon, ca miză,
peste 35% din numărul total de puncte puse în joc.
DINAMO
Program greu
Roş-albii conduc în clasamentul derby-urilor, dar îi aşteaptă în
continuare un drum foarte greu, cu trei deplasări (la Urziceni,
Rapid şi Vaslui) şi un singur meci tare acasă (cu Timişoara).3
• Avantaje: sunt pe val; par specializaţi în derby-uri; atac
puternic; pare să se fi sudat un colectiv unit; conducerea a
revenit în forţă în bătălia din culisele Ligii I
•Dezavantaje: inconstanţă; şefi imprevizibili; apărare fragilă;
program foarte greu în continuare; criză financiară
CFR
Bani şi relaţii - da, joc - nu
Ardelenii încă mai sunt lideri în clasamentul real, dar sunt în
evidentă pierdere de viteză. Mai au trei meciuri dificile, dintre
care două - în deplasare.
• Avantaje: lot bun pentru Liga I; conducerea are "intrare" la
arbitri şi la şefii de la federaţie şi ligă; situaţie financiară
bună; presiune mică a publicului
• Dezavantaje: Mandorlini (foto) n-a confirmat; echipa pare
"căzută" fizic şi moral; în vestiar sunt "bisericuţe"
POLI TIMIŞOARA
Bătălia finală, la Bucureşti
În cazul celor de la Poli, există o evidentă discrepanţă între
eficacitatea cu echipele mici şi cea cu formaţiile "grele".
Momentul adevărului e aşteptat spre finalul sezonului, când vin
deplasările la Steaua şi Dinamo.
• Avantaje: un antrenor promiţător şi un lot de jucători
echilibrat; susţinerea publicului; foamea de performanţă; are
"intrare" la LPF
• Dezavantaje: patron imprevizibil; inconstanţă; lipsa de
experienţă
STEAUA
Program bun, echipă slabă
"Avem cel mai uşor program în continuare", susţine antrenorul
stelist Mihai Stoichiţă (foto). Formaţia din Ghencea a scăpat deja
de nouă dintre cele 12 meciuri "de titlu", dar - caz rar în istoria
Stelei - are bilanţ negativ.
• Avantaje: relaţii bune la LPF; antrenor experimentat; cei mai
mulţi suporteri; noroc proverbial; tradiţie; program
echilibrat
• Dezavantaje: patron cu influenţă de-a dreptul malefică; lacune
mari în defensivă; conflict violent între fani şi conducere;
profundă criză financiară
URZICENI
Şanse minime
Campioana nu pare capabilă să-și apere titlul. Urziceni a cam
pierdut bătăliile cu contracandidatele directe la titlu.
• Avantaje: conducere performantă; nu joacă sub presiune;
aproape a scăpat de meciurile cu echipele "grele"
• Dezavantaje: a obţinut doar 10 puncte din 30 posibile cu
adversarele la titlu; noul tehnician n-a reuşit încă nicio
victorie; patronul n-a reinvestit nimic din milioanele încasate din
Liga Campionilor
RAPID
Singuri împotriva lor
Principalii adversari ai giuleştenilor par a fi, ca de obicei, ei
înşişi. Într-un moment crucial al luptei pentru titlu, Rapid e
dezorganizată. Patronul ar vrea banii din Liga Campionilor, dar
fără investiţii prealabile.
• Avantaje: jucători buni; public entuziast; joacă meciurile
decisive, cu Steaua şi Dinamo, pe propriul teren
• Dezavantaje: conducere tehnică şi administrativă nepricepută;
n-au relaţii la FRF şi LPF; evoluţii inconstante; tradiţie în a
rata performanţe care par la îndemână
FC
VASLUI
Greul abia începe
Vaslui e cea mai imprevizibilă echipă din plutonul fruntaş. Dovada:
din cele şase meciuri cu contracandidatele a obţinut 4 puncte în
deplasare şi doar 3 acasă!
• Avantaje: lot bun; vedeta Wesley (foto); situaţie financiară
foarte bună; suficientă putere în culise; ambiţie
• Dezavantaje: eternă nesiguranţă pe banca tehnică; un patron
coleric; n-are tradiţie; n-are experienţa luptelor la titlu
Bătălia pentru
titlu
Dinamo: 1-0 (deplasare), 2-0 (acasă) cu Steaua; 1-0 (a), 2-2 (d)
cu CFR; 1-1 (a) cu Rapid; 1-1 (a) cu Vaslui; 0-2 (d) cu Poli
Timişoara; 2-1 (a) cu Urziceni
Steaua: 0-1 (a), 0-2 (d) cu Dinamo; 2-2 (a), 1-1 (d) cu CFR; 1-1
(a) cu Rapid; 2-1 (a) cu Vaslui; 1-0 (d) cu Poli Timişoara; 0-1 (a)
şi 2-2 (d) cu Urziceni
CFR: 0-1 (d), 2-2 (a) cu Dinamo; 2-2 (d), 1-1 (a) cu Steaua; 4-1
(d) cu Rapid; 0-2 (d) cu Vaslui; 0-0 (a) cu Poli Timişoara; 2-0 (a)
şi 1-0 (d) cu Urziceni
Rapid: 1-1 (d) cu Dinamo; 1-1 (d) cu Steaua; 1-4 (a) cu CFR; 3-2
(a) cu Vaslui; 0-1 (d) şi 1-0 (a) cu Poli Timişoara; 0-1 (d) şi 1-1
(a) cu Urziceni
Vaslui: 1-1 (d) cu Dinamo; 1-2 (d) cu Steaua; 2-0 (a) cu CFR; 2-3
(d) cu Rapid; 0-1 (a) cu Poli Timişoara; 2-1 (d) cu Urziceni
Poli Timişoara: 2-0 (a) cu Dinamo; 0-1 (a) cu Steaua; 0-0 (d) cu
CFR; 1-0 (a) şi 0-1 (d) cu Rapid; 1-0 (d) cu Vaslui; 0-0 (d), 0-0
(a) cu Urziceni
Urziceni: 1-2 (d) cu Dinamo; 1-0 (d) şi 2-2 (a) cu Steaua; 0-2 (d)
şi 0-1 (a) cu CFR; 1-0 (a) şi 1-1 (d) cu Rapid; 1-2 (a) cu Vaslui;
0-0 (a), 0-0 (d) cu Poli Timişoara
37
la sută dintre punctele puse în joc a obținut Steaua în derby-uri,
dar a compensat cu 74,3 la sută puncte câștigate cu echipele
mici
62,5
la sută este eficiența dinamoviștilor în derby-uri. Roș-albii au
obținut însă doar 54,7 la sută dintre punctele puse în joc cu
echipele mici


ANALIZĂ PROSPORT Dinamo, liderul de pe locul 5! Cine are cele mai mari şanse la titlu!


















inca ceva:pt toti fanii olteni imputiti:o calduroasa retrogradare!M--E CRAIOVA!!!
ALEEEEEEEE,ALEEEEEEE,VA VREM CAMPIONI,ALEEEEEEE.FC VASLUI ALEEEEEEEEEE.CU ASTA AM ZIS TOTT
).SI NU UITATI,LA IASI CAND JUCAM FINALA,PLS
)SCHIBATI TABELA
).GALBEN VERZII ALE.FORZZA VASLUI
SA VINA CUPA LA VASLUI,SA VINA CUPA LA VASLUI,ALEEEEEEEEE,ALEEEEE,TI-O DAM LA KK BRASOVULE".PRIME TIME"
)
http://www.lockerz.com/signup/k4_66YrfrwH8pAfoOwE4t4QMlHfWM8sQ3HAedxiXf8lWQSXeK02veNIFc
Este vorba de un site pe care intri in fiecare zi , raspunzi la o intrebare si castigi PTZ (points) .Acesti PTZ pot fi folositi pentru a cumpara diferite obiecte : de la imbracaminte , farduri , inele la console , ipoduri sau jocuri. Transportul este gratuit pentru cei din USA iar pentru cei din afara costa 20 de PTZ .Primesti 2 PTZ daca te loghezi o data pe zi si inca 2 PTZ daca raspunzi la intrebarea zilnica.Proprietarul Lockerz este un fost investitor al site-ului Amazon.com.
La randul tau poti invita oameni pe site iar la 20 de oameni invitati primesti un cont vip care dubleaza PTZ de la 2 la 4. Asadar daca inviti 20 de oameni o sa castigi in fiecare zi 8 PTZ in loc de 4.
La ce rezultate au fost in acest campionat, degeaba facem calcule. O sa ajungem ca la Rapid - Steaua (meciul tur din sferturile Cupei UEFA), cand comentatorul tot zicea ca Rapid nu a luat niciun gol acasa si a fost intrerupt de Banel Nicolita... Dinamo tare in derbyuri? Parca vad ca si-o ia de la Urziceni, Rapid si Vaslui. Mica impotriva echipelor mici? Poate le bate pe toate. Sunt foarte putine certitudini. Nu e sigur nici macar ca echipa care are 4p avans dupa etapa 33 va lua titlul
)
mica??/\vorbeste romaneste,te strica de tot italia"MICA"
) UITI LIMBA.
Buna,
Ofer invitatii pe Lockerz.com, un site ofera puncte daca navighezi pe el (sondaje, muzica, videouri, jocuri)
Cu punctele adunate vei putea comanda premii ca:
- Ipoduri
- Console, jocuri
- Seriale
- Laptopuri
- Tricouri, caiete speciale, bluze, bratari
- Skate-uri , snowboaduri
- Carduri Amazon.
Deoarece este foarte popular, daca vrei sa iti faci cont iti trebuie invitatie.
Daca doresti o invitatie contacteaza-ma la bladeaxe91@yahoo.com.
« Castiguri Pe Net. Salariu atractiv. Cautam urgent oameni interesati sa lucreze la domiciliu. Asiguram prin contract plata salariului. Rugam seriozitate maxima !Detalii numai la email :mirajulnaturii@gmail.com
Valabil in toata tara
NU trebuie sa vinzi si nu trebuie sa investesti bani ! Aplici doar un sistem gratuit si foarte elegant de lucru numai pe Internet (marketing,publicitate) si castigi bani ! «