Alibec și Gnohere au luat ochii, dar și alte cluburi pregătesc lovituri importante. Dublul campion al României, la un pas de întoarcerea în Liga 1

Alibec și Gnohere au luat ochii, dar și alte cluburi  pregătesc lovituri importante. Dublul campion al României, la un pas de întoarcerea în Liga 1
  • Publicat:
  • Actualizat:

Într-o perioadă de transferuri dominată de loviturile date de FCSB, CFR Cluj vrea să țină steagul sus și, pe lângă aducerea lui Claudiu Bumba, e aproape de repatrierea lui Ciprian Deac, dublu campion al României cu formația din Gruia.

Cerințele lui Vasile Miriuță pentru conducerea ardelenilor includ aducerea a doi fotbaliști care să ajute CFR-ul în lupta pentru calificarea în play-off: Claudiu Bumba și Ciprian Deac. Dacă primul e foarte aproape să ajungă la o înțelegere cu Iuliu Mureșan, situația celui de-al doilea e ceva mai complicată, dar și întoarcerea lui Deac în Liga 1 pare foarte posibilă.

Ajuns la 31 de ani, mijlocașul ofensiv e legitimat în acest moment la Tobol Kostanay, în Kazahstan, cu care mai are contract până la finalul acestui an, dar salariul pe care-l încasează – 30.000 de euro pe lună – e considerat prea mare de conducătorii clubului, care sunt gata să-l lase să plece. CFR a intrat imediat pe fir, a luat legătura cu fotbalistul care a mai jucat în Gruia timp de opt sezoane și i-a propus acestuia să facă parte din planurile echipei pentru partea a doua a sezonului.

Cotat la 700.000 de euro de site-ul transfermarkt.de, Deac are de ales între CFR și un club din Dubai care e gata să-i ofere un salariu mult peste media din România, 25.000 de euro pe lună.

Două titluri ale României (2008 și 2010) și două Cupe ale României (2009 și 2010) a câștigat Deac alături de CFR Cluj, pe care a părăsit-o în ianuarie 2015, când a plecat liber de contract la Astana, în Kazahstan.

 
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Obligație FĂRĂ EXCEPȚII pentru proprietarii de locuințe din ROMÂNIA. Toată lumea trebuie să plătească
Obligație FĂRĂ EXCEPȚII pentru proprietarii de locuințe din ROMÂNIA. Toată lumea trebuie să plătească
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…