„Aici este problema”! Bratu, despre situația prin care trece Torje la Dinamo: „Eu i-am explicat. În momentul când el va respecta clubul…” Singura cale prin care fotbalistul poate intra în grațiile antrenorului

Redactor:
Dan Mirea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florin Bratu a întâmpinat prima problemă majoră de la instalarea pe banca lui Dinamo, chiar cu un fotbalist de la care se aștepta mai puțin. Viața extrasportivă i-a dăunat mijlocașului la revenirea în România, iar antrenorul dinamovist a hotărât să-l lase în afara lotului pentru partida cu FC Botoșani. 

Acum, Bratu a revenit cu câteva precizări și l-a anunțat pe Torje că trebuie să se acomodeze cu rigorile grupului și să respecte Dinamo: „Eu am jucat alături de Torje, am fost colegi de cameră. E problema lui dacă a interpretat așa (n.r. – că poate să o lase mai moale), însă eu i-am explicat că vreau să-l ajut să depășească acest moment. El de 2-3 ani are probleme în a se integra la echipele la care a fost. A ajuns la Dinamo, Dinamo a arătat că are nevoie de el, dar același lucru trebuie să-l arate și el. În momentul când el va respecta clubul, eu ca și antrenor o să-i arăt respectul meu și va juca”, a declarat Bratu pentru DigiSport. 

Torje a fost prezent la antrenamentul de azi al echipei cu o dispoziție bună: „El nu a fost exclus din lot, se antrenează alături de noi. Chiar azi a venit la antrenament cu o oră mai devreme, cu zâmbetul pe buze, disponibil, s-a antrenat bine, dar vreau să văd că are continuitate. I-am spus că vreau să particip și eu la revenirea lui în fotbal pentru că este tânăr. Încă mai are de arătat în fotbal. Atât timp cât va sta la Dinamo, suflarea dinamovistă își pune mari speranțe în el. Dacă el va conștientiza asta, și îl știu băiat deștept și responsabil, cu siguranță va avea șansa să demonstreze și să arate de ce vorbim de el de câteva zile”

„Aici este problema, la viața privată. Sper să înțeleagă. E posibil (n.r. – să creadă în România este nivelul mai slab). Cu toții am greșit, dar nu trebuie să persistăm cu greșelile. Trebuie să-și dea seama că este la un club important din România. Dinamo e într-o situație delicată și ne bazam pe calitatea lui și pe atitudinea lui. Asta aștept să văd în următoarele săptămâni. Dacă voi vedea asta, îl voi băga din nou în echipă”

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…