„Acum să joace arbitrul cu Dinamo, poate câștigăm meciul”. Alibec, atac la adresa centralului care l-a eliminat!

Redactor:
Dan Mirea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Denis Alibec a fost un care de nervi la finalul remizei dintre FC Voluntari și Astra, scor 1-1. Atacantul oaspeților a susținut că a fost „vânat” de centralul partidei și că nu era nevoie să fie eliminat.

În minutul 90+1 al meciului, atacantul a dat senzația că atacă balonul cu talpa sus, și-a tras piciorul, dar arbitrul Coza a interpretat atacul drept unul periculos. Alibec a fost eliminat și trimis la cabine când mai erau 120 de secunde din meci.

La reacțiile de după meci, Denis a avut un discurs dur: „Cred că abia mă aștepta domnul arbitru să mă elimine. Părerea mea este că nu a fost roșu, maximum galben puteam să iau, dar și așa jucătorul de la Voluntari a țipat de parcă ar fi fost împușcat din tribună. Eu cred că este total nedreaptă această eliminarea. Acum să joace arbitrul cu Dinamo, poate câștigăm meciul. Până acum nu m-au vânat, dar astăzi cred că mai putea să aștepte puțin să se consulte și cu asistentul”, a spus Alibec la Telekom Sport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași

Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”

Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”

„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”

Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști

Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…

"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?

Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă

Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie

Lege pentru românii care au casă la curte. Este INTERZIS pentru toți proprietarii

IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară

11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box

❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗

Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…