Ai o problemă de ordin tehnic?
Scrie-ne la

Ai o propunere?
Scrie-ne la
Liga 1 | Steaua-Oţelul 1-0
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess

Steaua gâfâie pe primul loc

Steaua a reuşit aseară să câştige, scor 1-0, dar gafele din defensivă nu au dispărut nici prin plasarea lui Parpas lângă Jelev. Iar dacă miercuri punem Dinamo în loc de Oţelul, rezultă un derby care se anunţă mai mult decât interesant.

"Bateţi Oţelul cât e cald" a fost probabil tactica gândită de Stoichiţă pentru ai săi, deoarece Steaua a început sub semnul intenţiei de a rezolva meciul cât mai repede posibil. Şi se părea că îi va ieşi uşor asta, din moment ce, în minutul 10, era deja 1-0, cu Bogdan Stancu în rol de călău. A fost ca o veninoasă dedicaţie pentru Răzvan Lucescu. A fost de parcă Bogdan ar fi spus: "Eu vin la oficiale la naţionala mare, nu la U23!", pentru că Stancu a fost foarte activ şi în continuare, orchestrând alte câteva atacuri periculoase pentru gălăţeni. Când furia de debut s-a redus, în logica Stelei din 2010 s-au văzut însă, din nou hâde, limitele fundaşilor centrali.
Oţelul i-a ridicat de câteva ori pulsul lui Stoichiţă, prin Sălăgean (17 şi 25), pentru ca prin Antal, pe finalul primei reprize, să rateze o mare ocazie, ivită cu concursul lui Zapata.

Trebuia penalty pentru Oţelul şi Parpas eliminat!
Incertitudinea se păstrează şi în partea a doua, în care Oţelul, simţind că se poate, caută să rămână mai mult în terenul advers. Apare însă Pleşan lângă Ovidiu Petre la mijloc, astfel că Jelev şi Parpas sunt feriţi până la final, pe cât se poate, de contactul direct cu adversari cu minge. Iar apropo de contacte, nu trebuie trecută cu vederea faza din minutul 66, când cipriotul l-a faultat în propriul careu pe Paraschiv. Arbitrul nu a acordat însă nimic. Dacă fluiera penalty pentru Galaţi, trebuia să-l elimine şi pe Parpas, deoarece era ultimul apărător.

Deşi a reuşit prima victorie şi primul meci fără gol primit, Steaua a părut din nou uriaşul cu picioare de lut, letală atunci când trece cu mingea de mijlocul terenului, şovăitoare când adversarul face acelaşi lucru. Acest lucru s-a văzut clar în finalul meciului, când Steaua a tremurat pentru cele 3 puncte. La ultima fază a meciului, portarul Grahovac a venit chiar în careul steliștilor și a trimis milimetric pe lângă poartă cu capul.

"Jair", din nou pe bară
Criticat de patron în partida de la CFR, Petre Marin (foto, în stânga) pare să nu mai prindă primul "11" al lui Stoichiţă. După partida de la Urziceni, "Jair" a fost lăsat pe bancă şi în disputa cu gălăţenii. Un alt client al lui Becali, Alexandru Tudose, a fost şi el rezervă, pe teren fiind preferat cipriotul Parpas. Altfel, staff-ul medical nu l-a putut recupera pe Romeo Surdu, iar Mihai Stoichiţă a decis să-l trimită direct în tribună.
CLICK AICI PENTRU COMENTARIUL LIVE AL PARTIDEI

Accidentat la naţională, bun de Steaua
După ce Steaua nu l-a lăsat pe Stancu să evolueze pentru echipa naţională, motivând că este accidentat, atacantul a fost folosit aseară încă din primul minut. Cel care l-a dorit necondiţionat pe teren a fost chiar patronul Becali, acesta spunând că aşteaptă bani frumoşi dintr-un transfer al vârfului. "Mă interesa să joace Stancu, pentru că vreau să iau bani pe el, mizez că voi lua mai mulţi bani după acest retur", a spus Becali.


COMPARAŢIE JUCĂTORI

Fii primul care află ultimele ştiri din sport direct pe telefonul tău mobil! m.prosport.ro

Aboneaza-te la:
Email
RSS
Trimite pe:
Twitter
Yahoo! Mess
Comentarii / 388 comentarii
Comentează
  • [u]BLAT[/u]

  • BV BAIETIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIII

  • Daca vrei sa ajuti Romania impotriva ungurilor sau daca aveti planuri sa ajungeti presedintele Romaniei, puteti incerca aici:
    http://www.erepublik.com/en/referrer/Defender+Of+Faith+Reloaded
    Erepublik este un simulator economic si militar unde fiecare conteaza. Intrati si faceti istorie!
    Si o scurta prezentare video a jocului: http://www.youtube.com/watch?v=VGaZAlVfgq4

  • Ce meci ai vazut ?Intradevar a fost penalty ,dar Steaua pana la pauza trebuia sa conduca cu 3-0 daca nu era arbitrul.Pe voi va plateste ziarul pt asa comentariu?

  • Cumpara si vinde jucatori ! Introdu ce 11 vrei , fa-ti tactica cum vrei , pune ce antrenor doresti , fa-ti stadion, incearca sa-i bati pe ceilalti si sa promovezi sau chiar sa iei campionatul ! Te inscrii si joci gratis !

    http://www.managerleague.com/index.pl?ref=275269

  • aztvonline.ro -- cele mai tari posturi tv romanesti gratis

  • Cum adica merita sa aiba 3-0? Stii ce inseamna sportul?
    Ocaziile ratate inseamna slabiciune si nu conteaza.
    Dar voi, de cind v-a blatuit Ceausescu cupa campionilor va imaginati ca meritati tot.
    Atunci, luati o felatie, ca meritati.

  • BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!BLAT!---- OTELUL CU STEAUA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Comentează articolul

Redactorii Prosport.ro isi rezerva dreptul de a modera comentariile. Sustine-ti echipa si punctul de vedere, dar nu ca pe stadion. Si in limita a 1.000 de caractere.

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat!

NOU! Ai un gravatar? Scrie în formular adresa de email asociată, şi comentariul tău va ieşi în evidenţă.
(adresa de email nu va fi făcută publică)
suporter al echipei:
Stiri comentate in ultimele 24H
372
98
63
61
56
BusinessMagazin.ro
52 de lucruri utile pe care trebuie neapărat să le ştii - GALERIE FOTO52 de lucruri utile pe care trebuie neapărat să le ştii - GALERIE FOTO

Peste 100 de ani, 500 de milioane de conturi de pe Facebook vor aparţine unor persoane decedate; numele complet...

Cele zece slujbe care nu vor dispărea niciodată - GALERIE FOTO
Cele mai neobişnuite ceasuri din lume - GALERIE FOTO
CSID.ro
Ce să mănânci ca să scapi de durerile menstruale (21:00)Ce să mănânci ca să scapi de durerile menstruale (21:00)

Regimul alimentar trebuie să excludă carbohidraţii rafinaţi: zahăr alb sau brun, produsele de cofetărie şi...

Pentru 7 din 10 români sexul bun înseamnă sănătate (21:00)
Ai probleme cu inima? Înainte de medicamente, alege să-ţi schimbi...
Apropo.ro
Ce s-a ales de predicţiile din 1900 (Partea a II-a)Ce s-a ales de predicţiile din 1900 (Partea a II-a)

Iată continuarea predicţiilor prezentate ieri, scrise acum 100 de ani de un fost inginer al Căilor Ferate...

Se linge de jos în sus, până ajungi la Iisus! (Poze)
Cum să faci un avion propulsat de... muşte!
ProTVMagazin.ro
Filmuleţ XXX Silvina Luna: “N-am avut orgasm când am făcut sex în vie”Filmuleţ XXX Silvina Luna: “N-am avut orgasm când am făcut sex în vie”

A devenit celebră după ce a apărut pe internet un filmuleţ XXX cu ea şi fostul iubit, Martín Vari, făcând sex...

Cele mai scandaloase poze “scurse” ale unui supermodel
A şocat pe covorul roşu. Ceva odios se vedea dintre picioarele ei
Sexgen.ro
Ai da bani să faci sex cu o prostituată grasă?Ai da bani să faci sex cu o prostituată grasă?

Seara începuse promiţător. Băutură era destulă. Voia bună a descălecat la întâlnirea cu tineretul. La...

Cum comunică femeile, cum comunică bărbaţii – partea I
Imbunatateste-ti abilitatile de a face cunnilingus! – partea 1
Showbiz.ro
Pentru un weekend sănătos!Pentru un weekend sănătos!

Cea mai aşteptată zi a săptămânii a sosit. Hai să ne bucurăm de un sfârşit de săptămână de vis!

Are 29 de ani şi este virgină!
Pe timp de ploaie!
Descopera.ro

				
				Ce fel de femei preferă bărbaţii?				
			Ce fel de femei preferă bărbaţii?

Când vine vorba de găsirea unor partenere, bărbaţii nu apreciază neapărat farmecul...

Un dinozaur cu „braţe extrem de mici” a fost descoperit...
Dorinţa de a cuceri Everestul duce la formarea unor cozi de...
Tare.ro

				
				Prea tarziu... s-a vazut! (00:10)				
			Prea tarziu... s-a vazut! (00:10)

 I s-a desfacut slipul chiar cand era pe scena

Esti un tip al naibii de norocos (02:37)
Daca a vrut sa testeze portbagaju, a ajuns sa testeze si...
Travel.Descopera.ro
O oră pe TamisaO oră pe Tamisa

Între Big Ben şi Turnul Londrei, Tamisa taie malurile într-un unghi larg, cotind dreapta chiar...

Lungul drum spre Lhasa. Ultimul episod: mititel, înfăşăţel
Stuttgart – domeniul Mercedes
OneMagazine.ro


Topul celor mai "hot" femei din lume
Topul celor mai "hot" femei din lume

Fotomodelul Bar Rafaeli, fosta iubită a actorului american Leonardo DiCaprio, ocupă prima poziţie în topul...

Topul celor mai elegante decenii
Valul feminin din cinematografie