A început RĂZBOIUL TOTAL! Replică ŞOC a lui Răducan pentru MM: 'Aveam două soluţii: să bat un fan stelist la o nuntă şi pe stadion sau..'
Steaua stă pe un butoi cu pulbere, iar scandalurile se ţin lanţ după seria neagră de rezultate traversată de echipă. Jucătorii au fost criticaţi din toate părţile după înfrângerea cu Poli, însă Mihai Stoica a sărit în apărarea acestora şi a mutat atenţia spre staff-ul tehnic şi cel administrativ. Ilie Stan şi Narcis Răducan au fost principalele "ţinte" ale fostului manager al Stelei, cei doi fiind acuzaţi mai mult sau mai puţin direct de situaţia prin care trece echipa.
"O echipă de fotbal se conduce din interior, dintre jucători, nu de la birou sau de la televizor. Gigi ar trebui să se implice, daca nu o face, probabil că se va alege praful.
Când eram la Steaua, Narcis Răducan mergea să participe la maraton. (n.r. acţiune organizată de ProSport) Păi de ce ai venit tu la Steaua? Eu mă zbăteam ca echipa să meargă bine", a declarat Mihai Stoica, iar răspunsul lui Narcis Răducan a venit prompt.
"Aveam două soluţii: să bat un suporter stelist la o nuntă sau pe un stadion sau să alerg în ziua mea liberă pentru a salva vieţile unor copii bolnavi de cancer. Am ales a doua variantă", a declarat Narcis Răducan pentru ProSport.

A început RĂZBOIUL TOTAL! Replică ŞOC a lui Răducan pentru MM: "Aveam două soluţii: să bat un fan stelist la o nuntă şi pe stadion sau..."


















Narcis Raducan este un tip cu foarte mult bun simt.De oameni ca el are nevoie fotbalul romanesc,nu de * precum MM.O sa stea mult si bine in afara fotbalului,caci toti s-au convins de incompetenta si aroganta acestei haimanale nemanierate
MM chiar a facut performante la steaua si la unirea sa nu uitam ...insa cred eu ca toctmai de aceasta a inceput sa se creada foarte important in ultimul mandat la steaua si sa ales praful,mai bine ca a plecat acum dar eu nu m-as opune unei reveniri pentru ca este toba de fotbal si prin asta traieste.Narcis…
@sorin stelistu': nu esti un munte de inteligenta, nu e asa? Cum poti sa spui ca mEMO a facut performante cand el saracu nici nu stie cum se face un transfer? El e intr-adevar bun la zbierat la televizor si la pus presiune pe arbitri. In rest performantele…
bravo Narcis sa nu te lasi la lingaul ala de MM
Acest mm este un vagabond.El se ia in gura cu toti fostii fotbalisti.De unde a venit vagabondu asta in fotbal fratilor?
789.ro - Tricouri personalizate si cadouri unice. Scuze pentru deranj.