A doua victorie în 2014 pentru Pustai. Pandurii urcă peste Dinamo și speră la Europa: Mediaș – Pandurii 0-1

Redactor:
Robert ZANFIR
A doua victorie în 2014 pentru Pustai. Pandurii urcă peste Dinamo și speră la Europa: Mediaș - Pandurii 0-1
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mediașul a primit prima vizită a lui Pustai pe terenul fostei lui echipe cu tribunele aproape pustii și cu gândul la o victorie care să îi scutească definitiv pe jucătorii lui Cristi Dulca de emoțiile retrogradării. De partea cealaltă, gorjenii au ajuns în Ardeal fără Dan Nistor și Cristi Bud, dar cu Matulevicius pe banca de rezerve.

Gazdele au început în forță și au arătat că nu au timp de sentimentalisme. Gliwa a scos însă senzațional la ocazia lui Frăsinescu (4). Avenit apoi ratarea lui Ciprian Petre (15), în timp ce oaspeții au expediat primul șut pe spațiul porții abia în minutul 43, prin Giusti.

Același Giusti avea să schimbe tabela imediat după reluare (47) și jocul a arătat o cu totul altă față. Ocaziile au început să apară, iar Todea a semnat cea mai mare ratare când mai erau ceva mai bine de 15 minute de joc. Finalul s-a jucat pe contre, dar bucuroși la ultimul fluier au fost doar oaspeții. Pandurii câștigă al doilea meci în 2014 și speră în continuare la locurile de Europa.

CLICK AICI PENTRU LIVE TEXT DE LA GAZ METAN – PANDURII


ECHIPELE DE START

MEDIAȘ: Pleșca – Trtovac, Muth, Frăsinescu, Buzean – Tahar, Todea (cpt) – C. Petre, Fl. Dan, Al. Munteanu – Antic
Antrenor: Cristian Dulca
Rezerve: Vâtcă – Mach, Zaharia, Avram, Llullaku, Aliu, A. Mărkuș

PANDURII: Gliwa – Momcilovic, Erico, Paraskevas (cpt), Pleașcă – Nicandro, Anton – Elton, Ciucur, Buleică – Giusti
Antrenor: Cristian Pustai
Rezerve: Mingote – Ungurușan, Sipoto, Shamsin, Alex Dos Santos,  Nicoară, Matuulevicius

Arbitri: Marcel Bârsan (București), Aurel Onița (Constanța) și Imre Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe)


Cu o singură victorie în 2014 (3-2 la Dinamo), Pandurii Târgu Jiu merge pe terenul fostei echipe a lui Cristi Pustai, Gaz Metan Mediaș. Ambele formații vin după eșecuri în etapa trecută: gorjenii au pierdut acasă cu CFR (0-1), ardelenii au înclinat steagul la Cluj, în fața Universității (0-1).

Pandurii se îndepărtează încet, dar sigur, de locurile de Europa, astfel că o victorie la Mediaș este obligatorie: poate fi ultima șansă la locurile care asigura biletele pentru cupele europene.

De partea cealaltă, gazdele se pot îndepărta decisiv de zona retrogradării, în cazul unei victorii. Cristi Dulca nu se poate baza, însă, pe Robertson și Bawab, ambii suspendați.

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…