Ilie Dumitrescu a vorbit despre posibilitatea de a-l înlocui pe Dică. Ce a declarat fostul internaţional

21 dec 2017 9654 afişări Comentează şi tu Fotbal Intern
Ilie Dumitrescu a vorbit despre posibilitatea de a-l înlocui pe Dică. Ce a declarat fostul internaţional

Ilie Dumitrescu a vorbit pentru prima dată deschis după ce s-a spus că ar fi fost în pole-position să-l înlocuiască pe Nicolae Dică la FCSB. Fostul component al Generaţiei de Aur a negat în totalitate afirmaţiile făcute de Victor Piţurcă şi a spus că nu s-a pus problema de a antrena echipa lui Gigi Becali.

"Ipoteza vehiculată de Piţi nu e conformă cu realitatea. Niciodată nu s-a pus problema să-i iau locul lui Dică. Nici măcar un post în conducere nu mi-a propus, nu. Lucrurile sunt foarte clare, mă simt foarte bine aici şi nu caut vreun post de antrenor. Nu e cazul.

Eu cu Gigi vorbim, despre cum am văzut vreun meci, de vreun jucător. Au fost momente când mi-a cerut o părere despre anumiţi jucători. Dar repet, niciodată nu s-a pus problema de când am plecat de la Steaua să am vreo discuţie cu Gigi ca să preiau echipa"
, a spus Ilie Dumitrescu la DigiSport.

Piţurcă a provocat reacţii diferite printre oficialii FCSB după declaraţile pe care le oferit atunci când a spus că, din informaţiile sale, Dică urma să fie schimbat la finalul lunii noiembrie, după ce FCSB a înregistrat 3 înfrângeri consecutive. Dică s-a amuzat, Becali a dat asigurări că nu e aşa, însă fostul selecţioner se ţine tare.

Ilie Dumitrescu a mai antrenat pentru o scurtă perioadă echipa lui Gigi Becali, atunci când nu a încasat niciun ban pentru serviciile prestate, aceasta fiind dorinţa sa. Fostul component al Generaţiei de Aur a stat pe banca FCSB în perioada august - septembrie 2010, timp de 8 meciuri.

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.