Florentin Petre dezvăluie o scenă neștiută din cariera lui Pițurcă: „Mi-a zis că i-am făcut inima să plângă!” Povestea zguduitoare rememorată de fostul mijlocaș al lui Dinamo: „Am trăit un coșmar”

Florentin Petre dezvăluie o scenă neștiută din cariera lui Pițurcă:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florentin Petre a rememorat perioada plină de ghinion pe care a avut-o în carieră, când a făcut hepatita C și apoi s-a electrocutat. Fostul internațional român a stat atunci pe margine aproape un an și jumătate și spune că a ratat din cauza asta un transfer în străinătate.

Florentin Petre a acordat un amplu interviu celor de la sofoot.com. Printre altele, fostul mijlocaș al lui Dinamo și-a adus aminte de cea mai urâtă perioadă din cariera sa. Florentin Petre avea atunci 22 de ani și era unul dintre cei mai buni jucători de la Dinamo. Evoluțiile sale de la club și de la națională au atras atenția mai multor cluburi, printre care Deportivo La Coruna sau Fenerbahce. Însă medicii au descoperit că a fost infectat cu heptatica C. A urmat mai bine de un an de coșmar, timp în care n-a putut să se mai antreneze.

„A fost ca un coșmar. Totul s-a oprit. A fost dificil, am fost plin de spernață la momentul respectiv. Aveam 22 de ani și jucam foarte bine. Dacă nu s-ar fi întâmplat asta, aș fi plecat în străinătate. Am fost la EURO 2000 și am avut multe ofert: Salamnca, Deportivo La Coruna, Fenerbahce. M-a costat un transfer mare… Ei au citit în ziare… E ca și cum aș fi murit. Ca și cum mi-ar fi tăiat aripile”, povestește Florentin Petre.

Când era aproape de revenire, s-a electrocutat la o partidă de pescuit în Deltă, s-a ales cu mai multe arsuri grave și a stat pe bară încă 3 luni: „Șansa mea este că am pus mâna dreaptă. Dacă aș fi pus mâna stângă, mi-ar fi atins inima și n-am mai fi vorbit acum”, spune Petre.

Fostul mijlocaș al lui Dinamo și-a adus aminte și despre unul dintre cele mai emoționante momente din viața sa. Revenise pe teren și reușise să dea gol în celebrul Dinamo – Everton 5-1. Victor Pițurcă, cel care era selecționer atunci, l-a făcut să-i dea lacrimile: „În 2005, în Cupa UEFA, am primit vizita lui Everton. Am câștigat cu 5-1 și am înscris un gol. După meci, antrenorul Victor Pițurcă, cel care este foarte respectat în România, a venit la mine: „Hei, Florentin. Când ai marcat, m-ai făcut foarte, foarte fericit. Mi-ai făcut să-mi plângă inima”. Mă simțeam ca și cum aș zbura”, a mai spus Florentin Petre.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen