Echipa care l-a cucerit pe Ilie Dumitrescu: „Controlează jocul, are identitate”

Redactor:
Daniel Anghel
Echipa care l-a cucerit pe Ilie Dumitrescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

FCSB a câștigat meciul de pe terenul celor de la FC Botoșani, scor 3-1, și a egalat liderul CFR Cluj, care va juca luni, la Ovidiu, împotriva celor de la Viitorul. Victoria echipei lui Nicolae Dică nu l-a convins pe Ilie Dumitrescu, care a amintit de faptul că vicecampioana nu a reușit să domine la capitolul posesie:

„Dacă vorbim de o echipă valoroasă de la mijloc în sus și Man, și Tănase, și Coman, și Moruțan, eu cred că ar trebui să se înțeleagă un aspect foarte important: trebuie să controlezi jocul. Trebuie să aibă posesie. Echipa asta trebuie să subordoneze orice echipă din Liga 1. Ai jucători care au valoare să țină mingea”, a declarat Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.

Fostul internațional îi dă drept exemplu pozitiv pe cei de la Viitorul, echipa lui Gică Hagi, fostul său coleg din „Generația de Aur”. Dumitrescu spune că formația din Ovidiu este singura din campionatul intern cu identitate de joc:

„Vorbeam de Hagi mai devreme. Indiferent de cine intră pe teren, Hagi are posesie. Hagi controlează jocul, are identitate. Echipa asta, Viitorul, e singura din Liga 1 care are identitate. Hagi este obsedat, în zona asta de a lucra, ca fiecare jucător să știe să deschidă un unghi de pasare.

Fiecare jucător are soluții în momentul în care intră în posesie. Hagi e obsedat să lucreze în zona asta”, a mai spus Ilie Dumitrescu pentru sursa citată.

Ultimul meci din 2018 pentru cei de la FCSB va fi sâmbătă, pe Arena Națională, împotriva campioanei CFR Cluj. Ultimele cinci meciuri dintre cele două echipe s-au terminat cu același rezultat: 1-1.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen