O nouă veste proastă pentru Cristi Borcea. Procurorii au cerut pedeapsa maximă într-un alt dosar. Fostul acționar dinamovist ar putea sta și mai mult în spatele gratiilor

O nouă veste proastă pentru Cristi Borcea. Procurorii au cerut pedeapsa maximă într-un alt dosar. Fostul acționar dinamovist ar putea sta și mai mult în spatele gratiilor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Miercuri, la Curtea de Apel București, a fost un nou termen în dosarul în care Cristi Borcea este anchetat în dosarul retrocedărilor frauduloase de plaje din județul Constanța. Prejudiciul provocat de fostul acționar dinamovist este estimat la aproximativ 20 de milioane de euro. Borcea are deja două condamnări în două dosare diferite, una de 6 ani și 4 luni, cealaltă 3 ani și 6 luni.

Cristi Borcea ar putea sta și mai mult în spatele gratiilor. Omul de afaceri este anchetat într-un dosar de retrocedări ilegale de plaje în județul Constanța, în care prejudiciul total este de 114 milioane de euro. Dosarul a fost deschis în urmă cu aproape 9 ani și a avut până acum 100 de termene, fără să se dea însă o soluție definitivă.

Alături de Borcea, în acest dosar mai sunt anchetați Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu, dar și mandatari, notari public, foști și actuali funcționari în Primăria Constanța și Oficiul de Cadastru. Miercuri, procuorii au cerut pedepse maxime pentru Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu și Cristi Borcea, în timp ce pentru alți inculpați au solicitatea încetarea anchetei, deoarece faptele s-au prescris în cei 9 ani scurși de la începutul dosarului. Pledoariile finale ale avocaților vor începe miercuri și vor continua în zilele de 3 și 5 aprilie.

Cristi Borcea este deja în închisoare, după ce a fost condamnat la 6 ani și 4 luni în Dosarul Transferurilor, într-o decizie pronunțată pe 4 martie 2014. De asemenea, fostul acționar al lui Dinamo a mai primit o condamnare de 3 ani și 6 luni în dosarul în care judecătoarea  Geanina Terceanu a fost condamnată pentru luare de mită. Cele două pedepse au fost contopite și a rezultat o condamnare de 7 ani și 10 luni de închisoare.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea:
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea: "Nu mai vreau să am de-a face cu el"
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
Cum arată femeia care l-a ţinut la uşă pe Cristi Tănase, la o lună după ce a născut! Transformare neaşteptată a Adinei Maria
Cum arată femeia care l-a ţinut la uşă pe Cristi Tănase, la o lună după ce a născut! Transformare neaşteptată…
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Interzis complet în România! Legea pe care nimeni n-o poate ocoli. Amenda te bagă în faliment
Interzis complet în România! Legea pe care nimeni n-o poate ocoli. Amenda te bagă în faliment
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…