Ioan Timofte, în atenția procurorilor DIICOT într-un dosar de cămătărie. Prejudiciul depășește 3,5 milioane de euro

Ioan Timofte, în atenția procurorilor DIICOT într-un dosar de cămătărie. Prejudiciul depășește 3,5 milioane de euro
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul fotbalist Ioan Timofte se numără printre persoanele care urmează să fie audiate în dosarul de cămătărie în care au loc 18 percheziții. Împrumuturile ajungeau și la 500.000 de euro, iar după ce rămâneau fără case, unele victime au rămas să stea în chirie și au plătit și 15.000 de euro.

Potrivit unor surse judiciare, patru persoane au ajuns la audieri până la ora transmiterii acestei știri, respectiv trei bărbați și o femeie.

Unul dintre cei care au ajuns la sediul DIICOT Timișoara este unul dintre frații Martinescu, suspectați că ar conduce gruparea. Acesta a declarat presei că nu știe de ce a fost adus și crede că este un abuz al Poliției, el nu se ocupă de cămătărie, pentru că nici măcar nu are o casă, locuind la sora sa.

Polițiștii au descins în 17 locații din Timișoara și județul Suceava, într-un dosar în care mai multe persoane sunt suspectat de constituire a unui grup infracțional organizat, cămătărie, evaziune fiscală și spălare de bani.

Sursele citate spun că din investigațiile de până acum a reieșit faptul că gruparea era condusă de Tuță Martinescu, zis „Profesorul” și fratele său Artur. Aceștia aveau mai mulți intermediari care se ocupau de identificarea și racolarea victimelor – persoane care dețineau clădiri importante în Timișoara și care aveau nevoie de bani.

Victimele erau obligate să semneze contracte de împrumut, cu dobânda inclusă în sumă, cu termene de returnare foarte scurte, garanție fiind puse imobilele victimelor. Cămătarii refuzau orice altă negociere ulterioară, nefiind de acord ca, de exemplu, victimele să vândă ele vilele pentru a returna banii.

Când expira termenul, imobilele erau executate rapid și ajungeau la membrii grupării. Împrumuturile ajungeau și la 500.000 de euro, iar după ce rămâneau fără case, unele dintre victime au rămas să stea în chirie și să plătească celor din clanul Martinescu sume care au ajuns și la 15.000 euro.

Anchetatorii au identificat în perioada 2010 – 2017 nu mai puțin de 30 de persoane care au fost victimele cămătarilor. Suspecții vor fi aduși la audieri la sediul DIICOT Timișoara.

17 persoane vor fi aduse la audieri, iar printre cei pentru care există mandat de aducere este și fostul fotbalist Ioan Timofte.

Procurorii DIICOT fac, vineri dimineața, 18 percheziții la Timișoara și Suceava într-un dosar în care mai multe persoane sunt suspectat de constituire a unui grup infracțional organizat, cămătărie, evaziune fiscală și spălare de bani.

„S-a reținut faptul că, în perioada 2010-2017, s-a constituit un grup infracțional organizat de mari dimensiuni, care a acționat coordonat pe raza mun. Timișoara și Suceava, având ca scop desfășurarea de activități infracționale constând în acordarea de împrumuturi de sume de bani, prin contracte perfectate , în conținutul cărora erau disimulate și dobânzile aferente sumelor împrumutate. Contractele de împrumut erau perfectate cu obligația persoanelor împrumutate de a oferi garanții imobiliare solide. În cazul in care persoanele împrumutate nu rambursau la termen debitul contractat se demara procedura executării silite, în regim de urgență”, arătau, vineri dimineață, procurorii.

MEDIAFAX

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită cu lingura
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Bulă către profă: Dacă vă aduc un buchet de flori, mă treceți și pe mine!
BANCUL ZILEI. Bulă către profă: Dacă vă aduc un buchet de flori, mă treceți și pe mine!
Se jucau
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după încăierarea din sala de clasă
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă simt vinovat!
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă…
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Halep NU SCAPĂ! Cutremur la ITIA: A venit timpul
Halep NU SCAPĂ! Cutremur la ITIA: A venit timpul
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care s-a gândit familia
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
SUV-ul ce bate Hyundai Tucson și Kia Sportage. Preț tentant în România - VIDEO
SUV-ul ce bate Hyundai Tucson și Kia Sportage. Preț tentant în România - VIDEO
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…