Doamna cu „pachețele“

• 
• 

- 2 Intra in galerie

Pozele precedente Pozele urmatoare

Irina Nicoleta Muntean, cea mai titrată româncă din culturismul mondial, se retrage după 18 ani de carieră. Un majorat al vieţii îmbogăţit cu 14 medalii mondiale şi europene şi închis luna trecută cu o ultimă performanţă, "argint" la CM.

Timp de zece ani, baletul a fost pasiunea Irinei Muntean, însă trecerea de la dansul artistic la culturism nu a reprezentat decât un pas. O schimbare care avea să îi modeleze perfect corpul şi stilul de viaţă. "Nu a fost greu, ci doar interesant, pentru că programul liber de la culturism consta în mişcări asemănătoare, combinate cu mişcările de dans", explică marea campioană.

Aur curat, la trei luni după finală
O poveste de succes care a prins contur în 1998, odată cu primul rezultat "de pus în ramă", titlul de campioană mondială. Deşi iniţial câştigase "argintul", testul doping a arătat că prima clasată, slovaca Jana Purdjako, trişase, astfel că arbitrii au propulsat-o pe româncă pe primul loc. Vestea "aurului" a primit-o după trei luni, în timp ce făcea duş. "Când am auzit că sunt campioană mondială, am simţit că îngheaţă apa pe mine", îşi aminteşte ea. Clipe care se leagă într-un ghem de amintiri, din care se deşiră şi primul moment în care i-au "tremurat" muşchii. În 2002, în Cehia, Irina Muntean câştiga titlul direct pe scenă. Acum, totul a devenit un capitol de viaţă pe care îl răsfoieşte cu plăcere, frânturi preţioase care i-au definit personalitatea, fragmente care, unite, au făcut-o campioana de azi.

Nu va renunţa la sport
Irina stabilise de mult că CM din acest an, de la Como, va fi ultima reprezentație pe scena culturismului. Nu a plâns, a trăit la maximum totul, însă a purtat cu ea un mic regret: "Am simţit tristeţe că nu a fost aurul".

Vorbeşte liniştit, însă de fiecare dată când revine la sportul care a consacrat-o, vocea ei degajă o căldură aparte. Spune cu tristeţe despre culturismul feminin că este în declin, iar celui masculin îi dă şanse puţine, pentru că nu există sprijin financiar, sponsori şi nici mediatizare. "Nu văd nimic să vină din urmă să ia locul celor care şi-au făcut datoria". Despărtiţă de competiţii, ea rămâne însă în familia culturismului. Profesoară de educaţie fizică şi culturism la Clubul Şcolar nr. 5 din Bucureşti, prima şi singura femeie arbitru internaţional din România, Irina Muntean îşi trăieşte tot în lumea sportului povestea de succes.

"Doar satisfacţii morale"

Viceampioană mondială en-titre, Irina Muntean a schiţat repere ale momentelor care i-au marcat cariera de succes.

Cum ai fost la primul titlul cucerit în 1998?
Fericită, pentru mine nu a fost o surpriză, ştiind cât am muncit pentru acel titlu. Am ieşit pe locul doi şi după ce prima clasată a fost depistată pozitiv, medalia de aur mi-a revenit. Am urcat în clasament, mi-au fost trimise acasă diploma şi titlul, prin poştă. Am aflat la trei luni după concurs că sunt campionană mondială, a fost o surpriză neaşteptată.

Au fost clipe de cumpănă?
Da, dar le-am depăşit. M-au motivat dorinţa de a câştiga, de a fi mereu în top, plăcerea şi pasiunea pentru acest sport, care nu va dispărea.

Ce ai gândit la ultima medalie?
M-am simţit foarte bine, ştiam că este ultimul concurs. Nu am plâns, mă gândeam de mult la retragere. Am simţit tristeţe că nu a fost aurul, dar, per ansamplu, medalia de argint este un rezultat de excepţie şi o pot considera o retragere în absolută glorie.

Un moment de referinţă?
Când am devenit campioană mondială pe scenă direct, în 2002, în Cehia. Dar de fiecare dată când am câştigat, fiecare medalie a însemnat ceva.

Ai vreo dorinţă neîndeplinită?
Poate că titlul pe care mi l-aş fi dorit la retragere. Dar nimic nu este pierdut încă, aşteptăm testul doping.

Fiul tău te-a sprijinit în carieră?
Da, bineînţeles! El nu s-a implicat foarte mult în această treabă, este mândru de realizările mele, apreciază foarte mult voinţa şi ambiţia, îi lipsesc pe undeva şi le‑ar dori. Am împăcat foarte bine cariera sportivă cu familia.

Există mulţumiri financiare?
Nu. De pe urma sportului, satisfacţiile sunt morale, datorate pasiunii, nebuniei, să-i zic aşa, plăcerii de a face acest sport. Partea financiară nu m-a ajutat cu nimic.

Dar ești un om realizat...
Bineînţeles, nu am niciun regret, mă retrag pentru că aşa simt şi consider că am făcut tot ceea ce puteam face.