Dezvăluiri ale amantei lui Gheorghe Nichita. Primarul Iașiului ar fi amenințat-o și hărțuit-o în ultima jumătate de an

Dezvăluiri ale amantei lui Gheorghe Nichita. Primarul Iașiului ar fi amenințat-o și hărțuit-o în ultima jumătate de an
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adina Samson, fosta iubită a primarului Iașiului (unul dintre principalii susținători financiari ai echipei de fotbal CSMS Iași), Gheorghe Nichita, spune că a fost lovită de edil, care o hărțuia și amenința că o va distruge, iar în septembrie 2014 i-a comunicat acestuia că vrea să încheie relația, precizând că în octombrie a făcut o plângere la Parchet împotriva primarului.

Adina Samson, care este angajată a Primăriei Iași, a declarat, marți dimineață, că în luna septembrie a anului trecut i-a comunicat primarului că vrea să încheie relația cu el, după care acesta a început să o urmărească și să o amenințe.

În luna septembrie 2014 i-am comunicat domnului primar că vreau să închei această relație sub toate aspectele. Timp de două luni de zile, până în luna octombrie 2014, acesta m-a urmărit, m-a hărțuit, m-a amenințat. Într-o seară când mă întorceam acasă cu sora mea a trimis un borfaș în fața blocului să mă amenințe cu moartea. Văzând acest lucru, am făcut această plângere la Parchet„, a spus tânăra, precizând că a aflat ulterior că persoana care a așteptat-o în fața blocului ar fi fost un nepot al primarului, de la Dorohoi.

Întrebată ce i-a spus persoana care a amenințat-o, Adina Samson a afirmat: „A spus că nu îmi va fi bine”.

Ea a precizat că în luna noiembrie și-a retras plângerea depusă la Parchet, la insistențele primarului și ale unor persoane din anturajul acestuia și pentru că nu se întâmpla nimic cu acea plângere, nefiind luate măsuri de către anchetatori.

Tânăra a mai spus că știa că amenințarea îi este transmisă din partea primarului pentru că i-a fost spus explicit acest lucru și că amenințările au continuat, iar de ziua primarului, de Sfântul Gheorghe, edilul i-a transmis că o va distruge și că acesta va fi singurul lui scop în viață.

Întrebată cât timp a durat relația cu Nichita, Adina Samson a spus că au fost împreună câțiva ani, ea precizând, la întrebarea unui jurnalist, că primarul nu a divorțat din cauza ei.

Tânăra a mai spus că a fost lovită de către Nichita, iar întrebată de ce o lovea acesta, ea a răspuns că din cauza geloziei și pentru că ea nu i-a acceptat cererea în căsătorie.

M-a cerut în căsătorie de nenumărate ori…Cu asemea persoană, cum să te căsătorești?. Ultima oară, m-a cerut în căsătorie după episodul de la mall. Atunci i-am spus că ne vedem la tribunal și mi-a trimis mesaj că nu, că o să ne vedem la starea civilă„, a mai afirmat Adina Samson.

Ea a precizat că are și o înregistrare audio în care primarul o amenință că o va distruge și că îl va trimite pe șeful Poliției Locale, Liviu Hliboceanu, să o urmărească, precizând că la plângerea depusă anul trecut la Parchet a atașat această înregistrare, precum și fotografii cu mașinile care o urmăreau.

Întrebată, de asemenea, despre incidentul în care a fost implicată în timp ce era la mall și la care se face referire în dosarul lui Nichita, Adina Samson a spus că a fost amenințată de doi indivizi pe care nu îi cunoștea, dar a bănuit că ar avea legătură cu un clan.

Tânăra a mai spus că nu a mers la medicul legist pentru a-i fi eliberat certificat medico-legal după ce a fost lovită, dar că a fost internată de mai multe ori, și anul trecut, și în acest an, pentru că din cauza stresului a dezvoltat o boală autoimună.

Întrebată dacă va cere daune, ea a spus că va da în judecată Poliția Locală și pe primarul Nichita, precum și anumite persoane care i-au fost complice edilului și care „știau de tot ce se întâmplă și se dădeau prietenele” ei.

Întrebată ce i-a spus primarul că îi va da dacă acceptă cererea lui în căsătorie, tânăra a spus că acesta i-a promis că îi dă un apartament de serviciu și că o ajută să facă diferite afaceri, ea precizând că nu are nicio locuință pe numele ei și că stă într-un apartament de trei camere din Păcurari, care însă nu este al ei, lucru care poate fi verificat.

Tânăra a mai spus, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor, că l-a anunțat pe primar din septembrie anul trecut că vrea să își refacă viața, iar atunci Nichita i-a spus că ea este singura lui opțiune în viață și că dacă va face acest lucru o va distruge, ceea ce a și pus în practică.

De Sfântul Gheorghe, de ziua lui, mi-a spus că dacă mă voi întâlni cu acea persoană îi va rupe picioarele, exact asa s-a exprimat, și pe mine o să mă distrugă„, a spus Adina Samson, care a precizat că primarul nu a mai căutat-o după ce a fost reținut.

Chestionată de ce a ales să aibă o relație cu Nichita, tânăra a mai spus că acesta părea un om echilibrat, care știa ce vrea de la viață.

Asta mi-a și plăcut la un moment dat. Era un om absolut normal. După aceea mi-am dat seama că sunt anumite probleme, poate și din trecut, pe care nu și le-a rezolvat. Într-adevăr, a mers și la psiholog o lungă perioadă de timp, eu l-am încurajat să meargă la psiholog, să-și rezolve anumite traume din copilărie (…) Se trata și pentru gelozie. Bine, nu a fost gelos doar cu mine, probabil și cu alte persoane și de-aia le-a făcut viața un calvar„, a mai spus tânăra, precizând că Nichita a avut relații și cu alte angajate din primărie, lucru care „se știa”.

Ea a adăugat că niciodată nu a făcut o plângere la DNA și că singurul său demers a fost demersul de la Parchet, din octombrie 2014, precizând, totodată, că îi spusese primarului că va mai face o plângere și că se vor vedea la tribunal.

De asemenea, Adina Samson le-a prezentat jurnaliștilor rezoluția Parchetului Judecătoriei Iași la plângerea depusă de ea în 29 octombrie 2014, pentru infracțiunile de amenințare și hărțuire, în care susținea că de un an este urmărită și amenințată de primar.

Pe lângă cele două infracțiuni la care am făcut referire mai sus, persoana vătămată a arătat, cu ocazia audierii sale de către procuror, faptul că a fost aproape în permanență urmărită de două autoturisme având numerele de înmatriculare B 48 UST și IS 93 RCV„, se precizează în plângerea penală, pe care tânăra și-a retras-o în 21 noiembrie 2014.

În urma cercetărilor s-a stabilit că unul dintre cele două autovehicule care o urmăreau pe tânără era o mașină Dacia folosită de către Poliția Locală, în timp ce celălalt aparține lui Vasile Vrabie, gardian public.

Având în vedere aceste aspecte, precizăm că în cauză se conturează elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu. Cu privire la această infracțiune se va dispune disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor în vederea identificării autorilor„, se mai precizează în documentul citat.

Parchetul a mai precizat că materialul probator va fi trimis la Poliția Municipiului Iași – Biroul de Investigații Criminale.

Tot marți, primarul Gheorghe Nichita s-a întors la Primărie și a afirmat că acum nu va face declarații, adăugând că sunt multe întrebări și va veni momentul în care va spune „tot ce trebuie spus”.

În acest moment este normal să nu fac nicio declarație. Stiu că sunt multe întrebări și multe lucruri de spus, însă va veni momentul în care voi spune tot ce trebuie spus. În această etapă sunt într-o situație în care nu pot face niciun fel de declarații„, a declarat, marți dimineață, primarul Gheorghe Nichita, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Marți este prima zi în care Nichita merge la primărie, după ce a fost reținut de procurorii DNA.

Luni, primarul și-a luat o zi de concediu de odihnă.

Procurorii DNA au dispus, vineri, începerea acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a primarului Iașiului, Gheorghe Nichita, pentru instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații care nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în formă continuată (cinci acte materiale), abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, acces ilegal la un sistem informatic și operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

Alături de el, au fost reținuți directorul general al Poliției Locale Iași, Liviu Hliboceanu, pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în formă continuată (3 acte materiale) și abuz în serviciu, și Ștefan Avîrvarei, șef servicu în cadrul Poliției Locale, pentru folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, complicitate la abuz în serviciu, abuz în serviciu, acces ilegal la un sistem informatic și operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

Ulterior, Tribunalul București a decis că Gheorghe Nichita va fi cercetat în libertate sub control judiciar, ca și șeful Poliției Locale ieșene și șeful de serviciu din instituție reținuți joi seară de procurorii DNA. Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel București.

Șefa unui serviciu din Primăria Iași, Adina Samson, în vârstă de 33 de ani, cu care edilul Gheorghe Nichita a avut o relație de câțiva ani, l-ar fi denunțat pe acesta la DNA, după ce el i-ar fi pus pe polițiștii locali să o urmărească, susțineau jurse judiciare.

De altlfel, Adina Samson și alți doi șefi de servicii din cadrul Primăriei Iași, Dumitru Tomorug și Eugen Chișcă, au fost ridicați, joi seară, de procurorii DNA și duși la București, unde au fost audiați în acest dosar.

Primarul Iașiului, Gheorghe Nichita, s-a folosit inclusiv de clanul Cordunenilor, pe lângă angajați ai Poliției Locale și ai altor instituții din Primărie, pentru a își urmări iubita și a amenința un bărbat cu care s-a întâlnit aceasta la un moment dat, potrivit unor documente ale anchetatorilor.

Potrivit procurorilor, în perioada ianuarie-aprilie 2015, Gheorghe Nichita, abuzând de funcția deținută, în mod repetat, i-a determinat pe Hliboceanu și Avîrvarei, dar și pe alți angajați ai Primăriei să efectueze, personal sau prin intermediari, verificări în baze de date care conțin informații ce nu sunt destinate publicității, iar ulterior să folosească informațiile astfel obținute și să permită accesul unor persoane neautorizate la aceste informații, pentru a obține personal foloase nepatrimoniale necuvenite. În aceeași perioadă, Nichita, cu intenție, i-a determinat pe ceilalți doi inculpați să își îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu, prin efectuarea, fie personal, fie prin intermediul altor angajați ai Poliției Locale, a unor activități de supraveghere a unei persoane, cu consecința prejudicierii intereselor legale ale instituției din care făceau parte și pentru a obține un folos nepatrimonial necuvenit.

În cursul lunii martie 2015, spun anchetatorii, Ștefan Avîrvarei a dat ajutor unei persoane necunoscute din cadrul Primăriei municipiului Iași, pentru ca aceasta, la instigarea primarului, să facă transferuri bancare în valoare de 2.000 lei în contul unui angajat al unei instituții publice, aflată în subordinea edilului. Suma de bani reprezenta cheltuielile făcute de angajatul respectiv, în timpul activităților de supraveghere.

Nichita era ținut la curent cu activitățile de supraveghere, în timp real, continuau și atunci când acesta era plecat din localitate, potrivit DNA.

În cursul lunii aprilie 2015, pentru a avea un control permanent asupra activităților zilnice ale persoanei supravegheate, Avîrvarei, determinat de Nichita, a achiziționat un program informatic conceput în scopul de a asigura accesul fără drept la un sistem informatic și a deținut această aplicație pe care a pus-o ulterior la dispoziția acestuia din urmă, în același scop. Această aplicație de tip „spy”, a fost instalată din dispoziția lui Nichita pe un telefon mobil ce a fost făcut cadou ulterior persoanei supravegheate.

În cursul aceleiași luni, primarul municipiului Iași l-a determinat pe Avîrvarei să acceseze fără drept sistemul informatic aparținând persoanei supravegheate, în scopul de a obține date informatice referitoare la locația GPS, fotografii, videoclipuri, e-mail-uri, mesaje tip SMS, transmisii de date realizate prin aplicații Skype, WhatsApp.

Gheorghe Nichita este primar al Iașiului din anul 2003, iar din iulie 2000 este membru PSD, fiind și lider al organizației județene a partidului, dar și vicepreședinte la nivel național.

sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele