Curtea de Apel a stabilit primul termen în dosarul în care Mititelu trebuie să primească de la LPF și FRF despăgubiri de aproximartiv 200 de milioane de euro: „Este un semn divin”

Curtea de Apel a stabilit primul termen în dosarul în care Mititelu trebuie să primească de la LPF și FRF despăgubiri de aproximartiv 200 de milioane de euro:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Curtea de Apel a stabilit primul termen în dosarul excluderii Universității Craiova. Prima instanță i-a condamnat pe Mircea Sandu și Dumitru Dragomir la 3 ani de închisoare cu suspendare, în timp ce Adrian Mititelu ar urma să primească despăgubiri de peste un miliard de lei.

La mijlocul lunii iunie, judecătorii Tribunalului București anunțau o decizie zguduitoare pentru fotbalul românesc, în dosarul dezafilierii Universității Craiova. Mircea Sandu și Dumitru Dragomir au fost condamnați la 3 ani de închisoare cu suspendare, în timp ce Adrian Mititelu urma să primească despăgubiri de peste un miliarde de lei. Banii ar urma să fie plătiți de FRF, LPF, Dumitru Dragomir și Mircea Sandu.

Decizia a fost contestată la Curtea de Apel, care a stabilit primul termen. Este vorba despre 5 septembrie, cu dată importantă în istoria Craiovei, așa cum a subliniat Adrian Mititelu.      

„Gata! Începe bătălia finală! 5 septembrie 2016 primul termen la CURTEA DE APEL București în dosarul excluderii Universității Craiova. Data de 5 septembrie poate însemna și un semn divin, având în vedere faptul că se împlinesc 68 de ani de la primul meci de fotbal jucat de Știința, atunci sub numele de UNSR”, a fost mesajul postat de Adrian Mititelu pe contul său de Facebook.

Pe 5 septembrie 1948, Uniunea Națională a Studenților din România Craiova (UNSR), viitorarea Știința, pierdea cu 6-3 amicalul cu CFR Filiași.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul lor.
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Cum arată noul Hyundai Tuscon? SUV asiatic cu mulți fani în România - GALERIE FOTO
Cum arată noul Hyundai Tuscon? SUV asiatic cu mulți fani în România - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup