Veselovsky, eroul lui „U”: „Am fost blocați până acum, sper ca acesta să fie momentul descătușării!”

Veselovsky, eroul lui
  • Publicat:
  • Actualizat:

Universitatea Cluj a scris istorie! După jumătate de secol, studenții s-au calificat în finala Cupei României-Timișoreana, după ce a învins, miercuri, pe Cluj Arena, cu scorul de 4-2, la loviturile de departajare, echipa CFR Cluj, în manșa secundă a semifinalelor competiției.

Meciul s-a decis la loviturile de departajare, după ce la finalul celor 90 de minute de joc și a celor două reprize de prelungiri scorul a fost egal, 0-0. În tur, scorul a fost tot 0-0.

Eroul lui „U”, Veselovsky, care a apărat două penalty-uri, a analizat la cald partida.

Sper ca această victorie să aibă impact și în campionat. În sfârșit suntem fericiți după o perioadă dificilă. Am fost blocați, dar sper ca acesta să fi fost momentul de descătușare„, a spus portarul, pentru ca apoi să adauge că nu îl interesează adversara din finală: „Noi suntem acolo, acum așteptăm să vedem adversarul. Nu am o favorită„.

  • La loviturile de departajare, pentru Universitatea Cluj au marcat Ciupe, Lungu, Castillion și Cristocea, în timp ce pentru CFR Cluj au înscris Dore și Chanturia și au ratat Larie și Petrucci.
  • În cealaltă semifinală se vor întâlni, joi, de la ora 21.30, Steaua și Petrolul Ploiești. În tur, scorul a fost egal, 1-1.
     
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce s-a ales de Maria Sharapova. Considerată cândva cea mai frumoasă sportivă din lume, a ajuns acum de nerecunoscut
Ce s-a ales de Maria Sharapova. Considerată cândva cea mai frumoasă sportivă din lume, a ajuns acum de nerecunoscut
A murit la câteva ore după ce a jucat în prima ligă: ”Durere mare”
A murit la câteva ore după ce a jucat în prima ligă: ”Durere mare”
Val de reacții după ce Gabriela Cristea și-a filmat soacra „la cratiță”: „Poate înveți măcar de la ea ceva”
Val de reacții după ce Gabriela Cristea și-a filmat soacra „la cratiță”: „Poate înveți măcar de la ea ceva”
Ce a scris presa din Olanda după evoluția lui Radu Drăgușin, înlocuitorul lui Micky van de Ven, din eșecul lui Tottenham
Ce a scris presa din Olanda după evoluția lui Radu Drăgușin, înlocuitorul lui Micky van de Ven, din eșecul lui…
Câtă vechime trebuie să ai ca să primești pensie. Condițiile necesare ca să poți cere pensie anticipată
Câtă vechime trebuie să ai ca să primești pensie. Condițiile necesare ca să poți cere pensie anticipată
BANCUL ZILEI. Bulă și Bubulina dorm. Întins pe tot patul, Bulă sforăie...
BANCUL ZILEI. Bulă și Bubulina dorm. Întins pe tot patul, Bulă sforăie...
Misterul morţii avocatei Monica Cioată, dezlegat după 3 ani. Înregistrarea cu ultimele minute din viaţa femeii
Misterul morţii avocatei Monica Cioată, dezlegat după 3 ani. Înregistrarea cu ultimele minute din viaţa femeii
Un MARE savant AVERTIZEAZĂ: Se va ajunge la o luptă între mașinărie și om
Un MARE savant AVERTIZEAZĂ: Se va ajunge la o luptă între mașinărie și om
Tânăra acuzată că i-a fost amantă lui Laurenţiu Reghecampf, apariţie electrizantă la piscină. Cât de frumoasă este Florentina
Tânăra acuzată că i-a fost amantă lui Laurenţiu Reghecampf, apariţie electrizantă la piscină. Cât de frumoasă este Florentina
Ștefan Bănică Jr. forțează... tinerețea! A scos din dulap cei mai strâmți blugi și... 😲
Ștefan Bănică Jr. forțează... tinerețea! A scos din dulap cei mai strâmți blugi și... 😲
Se poate reține PERMISUL PE NEDREPT. Este obligatoriu ca șoferii din ROMÂNIA să știe acest lucru
Se poate reține PERMISUL PE NEDREPT. Este obligatoriu ca șoferii din ROMÂNIA să știe acest lucru
"Plângea acolo lângă schit". Primele imagini cu Radu Ayan, copilul de 2 ani găsit după 24 de ore de la…
Vedete din România care s-au luat la trântă cu sticlele și au pierdut lupta! Imagini amețitoare
Vedete din România care s-au luat la trântă cu sticlele și au pierdut lupta! Imagini amețitoare
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Avionul supersonic mai rapid decât Concorde: Londra-New York în 2,5 ore. Incidentul care a pus cruce proiectului
Avionul supersonic mai rapid decât Concorde: Londra-New York în 2,5 ore. Incidentul care a pus cruce proiectului
Când joacă Simona Halep cu Badosa la Miami şi pe cine ar putea întâlni în turul doi
Când joacă Simona Halep cu Badosa la Miami şi pe cine ar putea întâlni în turul doi
Cele mai fiabile SUV-uri în 2024. Mașini care țin cu buzunarul - VIDEO
Cele mai fiabile SUV-uri în 2024. Mașini care țin cu buzunarul - VIDEO
Ce jurat a câștigat prima amuletă din sezonul 13 Chefi la cuțite: „Cineva a vrut să mă omoare!”. De ce a intervenit Irina Fodor: „Știe ce are de făcut!”
Ce jurat a câștigat prima amuletă din sezonul 13 Chefi la cuțite: „Cineva a vrut să mă omoare!”. De ce…