Cea mai ciudată fază din cariera lui Rusescu. FOTO | Cum a „reușit” să lase FCSB-ul fără un gol ca și marcat

Cea mai ciudată fază din cariera lui Rusescu. FOTO | Cum a
  • Publicat:
  • Actualizat:

Raul Rusescu (30 de ani) a fost, joi seară, protagonistul unei faze bizare, în minutul 71 al meciului dintre Unirea Alba Iulia și FCSB. Debusolat, „Ruse” a reușit contraperformanța de a respinge de pe linie o minge care, cel mai probabil, ar fi intrat în poartă.

După o primă repriză în care au avut șansa de a da lovitura pe final, gazdele au făcut pasul în spate, au aglomerat zona careului, iar o fază creată de Florin Tănase, în stânga, ar fi trebuit să se transforme, în mod normal, în golul de 1-0. După o centrare a căpitanului de drept al roș-albaștrilor, mingea a căpătat un efect ciudat ca urmare a respingerii portarului Sporea, dar norocul FCSB-ului s-a oprit aici.

Sprintând spre mingea care părea că va intra în poartă, Rusescu a fost împins ușor de Ioan Grozav, fratele lui Gicu Grozav și unul dintre cei doi fundași centrali ai gazdelor, iar acțiunea a fost una eficientă. Ajuns într-o poziție ciudată, Raul a ținut morțiș să împingă mingea în poartă, dar, incomodat, nu a făcut decât să o respingă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Andreea Sasu este însărcinată. Tatăl copilului este un celebru milionar, cu care s-a împăcat după ce i-a iertat infidelităţile
Andreea Sasu este însărcinată. Tatăl copilului este un celebru milionar, cu care s-a împăcat după ce i-a iertat infidelităţile
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
SCAD PENSIILE. Românii care vor încasa o pensie mai mică: Dau cu minus
SCAD PENSIILE. Românii care vor încasa o pensie mai mică: Dau cu minus
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup