Boloni, în stare de șoc! Scrisoarea emoționantă compusă despre moartea lui Balaci: „Ilie n-a murit! Stelele nu dispar, doar gonesc mai departe pe cer”

Boloni, în stare de șoc! Scrisoarea emoționantă compusă despre moartea lui Balaci:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ladislau Boloni și Ilie Balaci au fost buni prieteni și au împărțit camera atunci când erau la echipa națională. Minunea Blondă a decedat ieri, la doar 62 de ani.

„E vineri seară și mă plimb într-un parc din Anvers. Copaci seculari mi-au întins pe cărare un covor auriu.

-Păi, da, trece vremea, dar de ce sunt așa nostalgic? Suntem de abia în octombrie, și, oricum, mâine e sâmbătă și am meci. Asta e ce contează!

Îmi alungam eu gândul un pic amărui legat de timpul care, chiar dacă agale, trece implacabil. Tocmai dădeam să intru în casă, când printre coroanele copacilor am zărit o stea căzătoare ce brăzda tăcută cerul. Gonea strălucitoare lăsând în urma ei o coamă blondă. O găseam frumoasă, dar și foarte, foarte tristă. Și de neînțeles.

-De ce trebuie să dispară o stea? O fi vreun semn? Are vreo legătură cu meciul? Prezice ceva bun sau rău?

Mi-am amintit de coada incandescentă a stelei și înainte de meci. De altfel, am câștigat și chiar dacă am adormit târziu, am dormit bine. Dimineața, computerul mă anunță că am primit un mesaj. Arunc o privire. Un amic din Târgu Mureș. Sigur mă felicită pentru victorie. Cum a făcut-o deja de atâtea ori. Într-un cuvânt: „Felicitări!”. Acum, însă, mesajul a fost ceva mai lung și cumplit: „A murit Ilie Balaci. Dumnezeu să-l odihnească!

-Ți s-a întâmplat ceva?, m-a întrebat soția. N-am răspuns, doar i-am arătat mesajul.

-Vai, Doamne!, a spus încremenită.

Îmi sună mobilul. Pe ecran, numele unui jurnalist. Apoi, al altuia. Apoi, o televiziune și încă o televiziune. Cel mai bine aș azvârli telefonul pe fereastră. Nu le răspund, doar stau tăcut în fața calculatorului. Știu ce vor să întrebe și ce vor să publice. Dar ce le-aș putea spune într-un astfel de moment? Că mă doare? Că a fost mare? Că mi-a fost prieten? Că…? Tac.

Tastez încet la computer răspunsul la mesajul primit de la Târgu Mureș:

-Ilie n-a murit! Stelele nu dispar, doar gonesc mai departe pe cer”, se arată în scrisoarea lui Boloni, în prezent antrenorul belgienilor de la Antwerp.

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul lor.
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Cum arată noul Hyundai Tuscon? SUV asiatic cu mulți fani în România - GALERIE FOTO
Cum arată noul Hyundai Tuscon? SUV asiatic cu mulți fani în România - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup