Torje a plecat de la Udinese, la cinci ani după ce italienii i-au plătit lui Dinamo cinci milioane de euro. Mijlocașul naționalei, coleg cu alt român la noua echipă

Torje a plecat de la Udinese, la cinci ani după ce italienii i-au plătit lui Dinamo cinci milioane de euro. Mijlocașul naționalei, coleg cu alt român la noua echipă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gabriel Torje (26 de ani) s-a despărțit, în sfârșit, de Udinese și va semna cu Terek Grozny, echipa din Rusia la care mai joacă și Gicu Grozav.

Digi Sport scrie că mijlocașul român va semna un contract pe trei sezoane cu gruparea din Cecenia, iar tratativele s-au dus în Italia, unde Terek a susținut un cantonament în această vară. Torje va efectua marți vizita medicală, iar miercuri va semna înțelegerea propusă de clubul rus, Udinese urmând să încaseze un milion de euro în schimbul fotbalistului pe care a plătit cinci milioane de euro, în 2011, când friulanii îl cumpărau de la Dinamo.

Pagubă de patru milioane de euro pentru Udinese

Văzut drept urmașul lui Alexis Sanchez, plecat atunci la Barcelona, Torje nu a reușit să impresioneze la Udinese, indiferent de numele antrenorului și, după doar un sezon, a fost împrumutat. Mai întâi în Spania, unde a jucat pentru Granada și Espanyol, apoi în Turcia, la Konyaspor și Osmanlispor.

Terek Grozny devine a șasea echipă din ultimii șase ani pentru Torje, românul fiind evaluat în acest moment la patru milioane de euro de site-ul de specialitate transfermarkt.de. 

Mijlocașul român ajunge în Rusia după o vară în care s-a speculat mult pe seama viitoarei sale destinații, West Ham, AEK Atena și Karabukspor numărându-se printre echipele despre care s-a scris că l-ar dori pe fotbalistul de 26 de ani.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce blonda a anunţat relaţia!
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce…
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Vestea DESPRE PENSII pe care o așteptau milioane de români. SE PREGĂTEȘTE egea la Guvern
Vestea DESPRE PENSII pe care o așteptau milioane de români. SE PREGĂTEȘTE egea la Guvern
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen