Șumudică, demis de la Kayserispor! Anunțul clubului și reacția antrenorului: „Nu mai puteam controla echipa”

Redactor:
Andrei Pal
Redactor:
Dan Mirea
Șumudică, demis de la Kayserispor! Anunțul clubului și reacția antrenorului:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Șumudică a fost demis de conducerea lui Kayserispor după rezultatele din ce în ce mai slabe înregistrate de echipă, în ultimul timp.

Comunicatul clubului turc: „În prima parte a sezonului, am avut succes și am acumulat 30 de puncte. Totuși, aceleași performanțe nu au mai fost repetate și în a doua parte a sezonului și, în ciuda susținerii noastre spirituale și financiare, performanțele din prima parte a sezonului nu au mai fost obținute.

Astfel, am decis să-i încheiem pe cale amiabilă contractul antrenorului, din cauza neînțelegerilor. Echipa se va baza pe același grup de jucători și sezonul următor. Am hotărât, de comun acord, să ne depărțim pe cale amiabilă. Îi mulțumim antrenorului pentru munca depusă și ne bucurăm că l-am cunoscut”, a transmis clubul Kayserispor. 

Marius Șumudică a oferit și prima reacție în urma veștii. Fostul tehnician al Astrei susține că decizia i-a aparținut și că a ajuns la un consens cu conducerea clubului turc: „Nu avea sens să mai continuăm. Așa este mai bine pentru toată lumea. Le mulțumesc foarte mult suporterilor care ne-au ajutat să ne aflăm pe o poziție la care nimeni nu spera după ce doi ani echipa a fost la retrogradare. Președintele mi a spus ca lotul va rămâne cam la fel și acest lucru nu anunța ceva bun pentru sezonul următor. Vom rămâne prieteni, dar atât. Am simțit că nu mai puteam controla echipa, iar asta nu e din vina mea. Cel puțin așa consider eu”, a confirmat antrenorul român pentru digisport.ro.

9 e locul ocupat de Kayserispor, după 33 de etape, după ce în sezonul anterior echipa s-a luptat pentru evitarea retrogradării

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
O legendă a cinematografiei a încetat din viață. S-a stins o mare stea
O legendă a cinematografiei a încetat din viață. S-a stins o mare stea
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele