Raț speră ca decizia lui Chivu să nu fie definitivă: „Nu trebuie neapărat să fie sfârșitul carierei. Aș vrea să mai fim colegi”

Redactor:
Robert ZANFIR
Raț speră ca decizia lui Chivu să nu fie definitivă:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Cristi Chivu și Inter s-au despărțit de comun acord, iar fostul căpitan al naționalei și-a anunțat retragerea din cariera de fotbalist
  • „Șapte sezoane de neuitat, încununate de succese, de victorii, dar și zile dramatice însă care au fost depășite”, au scris italienii de la Inter pe site-ul oficial
  • „Sunt trist și fericit, râd și plâng totodată și mă încearcă un sentiment de satisfacție pe care nu-l pot descrie în cuvinte” este și mesajul lui Cristi Chivu

Cristi Chivu și-a reziliat contractul cu Inter Milano, după aproape un an de incertitudine și de probleme de sănătate. Fostul căpitan al României spune astfel adio unei cariere în care a reușit să joace la cel mai înalt nivel, să câștige Liga Campionilor și să își lege numele de cea mai bună perioadă din istoria Interului. În plus, Chivu se mândrește și cu două participări cu naționala la turneele finale: Euro 2000 și Euro 2008.

Răzvan Raț comentează retragerea lui Chivu. Fundașul stânga al naționalei regretă renunțarea timpurie a lui Chivu, deși speră ca decizia să nu fie una definitivă.

„Nu spun decât că îmi pare rău că se termină devreme cariera lui Cristi. Probabil se întâmplă lucruri din cauza cărora nu mai poate continua. Momentul în care decizi să… sau poate și-a reziliat contractul și o să meargă în altă parte, nu trebuie să fie neapărat sfârșitul carierei. Nu știu, eu sper să nu fie”, a spus Raț la Dolce Sport.

Chivu ar putea începe o carieră ca agent de jucători. Raț speră ca el și Chivu să mai mai joace împreună: „Sper să mai fim colegi”

„Nu știu. În ultimii 10 ani nu am avut un impresar stabil, după ce și eu am fost impresariat de frații Becali. Asta se întâmpla când am ajuns eu la Șahtior. Eu sper să mai fim colegi”, a mai declarat Raț.

5 mai 2013 este data ultimei apariții a lui Cristi Chivu în tricoul lui Inter

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen