Nu-i dă drumul lui Mutu!
Adrian Mutu rămâne în opinia antrenorului său de la Fiorentina, Cesare Prandelli, un jucător cheie, indispensabil.
Deşi turcii de la Beşiktaş sunt nerăbdători să primească un dublu răspuns favorabil, al Fiorentinei şi al jucătorului, căruia îi oferă 4 milioane euro pe an, salariu dublu faţă de cel actual, Prandelli e gata să respingă noul atac asupra favoritului său. În vara trecută opoziţia sa a împiedicat clubul toscan să facă o excelentă afacere, cedarea lui Mutu la Roma pentru 18 milioane euro. Acum suma e mai mică, doar 12 milioane, dar numai bună pentru ca squadra viola să poată perfecta câteva operaţiuni de mercato (Julio Ricardo Cruz şi Drenthe), în condiţiile în care Mutu are deja peste 30 de ani.
Prandelli l-a văzut la lucru suficient de mult şi pe tânărul muntenegrean Steven Jovetic (19 ani), considerat a fi succesorul lui Adrian pe “Artemio Franchi” şi a apreciat evoluţiile sale. Însă antrenorul e convins că Fiorentina poate lupta pentru podiumul din Serie A şi poate ajunge într-o fază superioară a Ligii Campionilor doar păstrând nucleul de valori Frey – Gamberini – Melo – Montolivo – Mutu – Gilardino.
"Trebuie să ne păstrăm cei mai buni jucători dacă vrem cu adevărat performanţe, mai ales în Europa. Fără jucătorii cu mare experienţă nu putem reuşi"
Cesare Prandelli, antrenor Fiorentina

Nu-i dă drumul lui Mutu!


















METODA CEA MAI SIMPLA DE A FACE *!!!!INCEARCA SI TU SI NU VEI REGRETA!!!!! NU te costa nimic nu iti ia foarte mult timp. Oricum stai toata ziua pe net fara sa primesti nimic, nu strica sa incerci sa si primesti ceva pentru asta. Te-ai gandit cum ai putea sa faci rost de bani fara sa investesti nici un leu ? Solutia e foarte simpla. Din publicitate. Sunt multe site-uri care platesc sa primeasca vizitatori si acum e timpul sa primesti si tu o parte din banii astia. * de mai jos si o sa ai niste venituri consistente: 1. Mai intai copiaza http://*.*.*/?r=* in internet explorer . Urmatorul pas e sa te inscri, completand toate casutele care apar acolo.La referrer scrii * (daca nu e deja scris). 3. Apesi pe Surf Ads si dai click pe link-urile care iti apar acolo. Pe fiecare site pe care intri trebuie sa astepti 30 de secunde. Pentru fiecare site pe care intri vei primi 0.01$ . De asemenea pe link-urile care ti le da acolo poti sa intri doar odata pe zi. 4. exemplu: » Tu dai click 10...
radule mai scuteste-ne frate de k,k.turi d-astea , nu de alta da' ocupi spatiu de pomana.........nu cumva tu ocupai spatiu , aiurea, si pe la metro intr-o vreme...........