Moment INCREDIBIL în meciul de debut al lui Tătărușanu! Ranieri a făcut toate schimbările până în minutul 23, iar fundașul Diego a fost nevoit să joace cu mâna legată de corp. FOTO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Meci de debut plin de evenimente pentru Tătărușanu, care a fost titularizat de Claudio Ranieri în meciul de gală cu Olympique Marseille.

Internaționalul român a fost unul dintre cei mai buni jucători ai gazdelor și a avut opt intervenții salvatoare, însă din păcate a fost învins în finalul partidei, când Ocampos (87) a înscris singurul gol al partidei.

Nantes a fost însă urmărită de ghinion în meciul cu OM. Ranieri s-a văzut forțat să efectueze toate cele trei schimbări până în minutul 23, din cauza unor accidentări, iar finalul partidei a oferit câteva cadre rar întâlnite la acest nivel.

Stoperul Diego Carlos s-a accidentat și el, la umăr, însă a fost nevoit să joace în continuare, în condițiile în care Ranieri nu mai avea schimbări. Astfel, medicii lui Nantes i-au fixat umărul cu o fașă improvizată, iar fundașul a evoluat ultimele minute ale partidei cu mâna legată de corp, având evidente dificultăți în deplasare.
 
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă

Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele