Keșeru dezvăluie cum l-a convins Bastia să uite de Steaua! Ce a făcut diferența în negocieri

Keșeru dezvăluie cum l-a convins Bastia să uite de Steaua! Ce a făcut diferența în negocieri
  • Publicat:
  • Actualizat:

Aflată încă de la finalul sezonul trecut în căutarea unui atacant central, Steaua s-a aflat în tratative timp de câteva săptămâni cu internaționalul român Claudiu Keșeru, aflat la final de contract cu formația de ligă secundă Angers. Vârful de 26 de ani, autor a 17 goluri în stagiunea precedentă din Ligue 2, a ales în cele din urmă să semneze cu Bastia, deși Mihai Stoica a încercat din răsputeri să-l întoarcă din drum. Keșeru a explicat pentru site-ul corsenetinfo.fr care au fost amănuntele care au înclinat balanța în favoarea corsicanilor.

„Bastia a fost alegerea mea directă. De când antrenorul Frederic Hantz mi-a telefonat, de atunci m-a și convins să semnez. Este adevărat că am avut și propunerea de la Steaua, care m-a făcut să reflectez un pic, dar în mintea mea era deja numai Sporting Club du Bastia. De aceea, lucrurile au trenat un pic, dar azi sunt convins că am făcut alegerea corectă.

Cum m-a convins Hantz? M-a impresionat că știa detalii legate de parcursul meu, mi-a dovedit că mă cunoaște foarte bine. Mi-a spus apoi lucruri simple, mi-a plăcut dorința de a mă avea în echipă. Apoi, când cei de la Bastia au vorbit despre mine ca despre unul de-ai lor, mi s-a făcut pielea de găină. Imediat, le-am spus: „Care este data reunirii, voi fi acolo!”.

Când Steaua m-a contactat, eu eram deja înțeles cu Bastia, de aceea le-am spus șefilor de acolo că au șanse mici să semneze cu mine. Dar am apreciat oferta lor, Steaua este un club legendar, îmi aduc aminte chiar dubla pe care ei au jucat-o contra Stelei în anii ’90. Totuși, acum nu vreau să revin în România, am o revanșă de luat în Ligue 1. Nu aveam dreptul să ratez această șansă”, a spus Keșeru.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare.
Reacţia unui clujean după ce s-a trezit cu maşina lovită de o trotinetă electrică aruncată la întâmplare. "Ar trebui interzise"
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…