Filip: „Nivelul de la Hajduk e mult mai ridicat decât la Dinamo. Mă refer la antrenamente și la calitatea jucătorilor”. Replica dură a lui Miriuță a venit în direct: „Dacă-l întrebi două, trei lucruri…”

Filip:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vasile Miriuță a ținut să-i răspundă lui Steliano Filip, după ce fostul căpitan din Ștefan cel Mare a declarat, imediat după transferul la Hajduk Split, că nivelul pe care l-a găsit în Croația e „mai ridicat decât la Dinamo„.

Transferat pentru 300.000 de euro în Croația, fundașul stânga a dat o declarație care nu i-a convenit lui Vasile Miriuță, iar tehnicianul din Ștefan cel Mare l-a tras de urechi pe fostul său jucător, luni, în direct la Digi Sport: „Pe mine nu m-au deranjat neapărat declarațiile lui Steliano Filip, dar așa ceva nu se face. Ai lucrat cu acești colegi, ai stat aici șase ani de zile, ai mâncat o pâine…nu e frumos să declari așa ceva! El s-a dus acolo și a spus că știe tradiția lui Hajduk Split, dar, dacă îl întrebi două, trei lucruri despre Hajduk, nu cred că știe. Am acolo doi jucători unguri cu care am lucrat, o să-i întreb peste o săptămână la ce nivel l-au găsit pe Filip”, a spus Miriuță.

Imediat după mutarea la a doua cea mai bună echipă a Croației, Filip s-a grăbit, după câteva antrenamente alături de noii colegi, să transmită că a dat peste un nivel mai ridicat decât cel de la Dinamo: „Nivelul e mult mai ridicat decât la Dinamo, mă refer la antrenamente și la calitatea jucătorilor. Cred că mă voi adapta foarte repede la Hajduk. Colegii m-au primit foarte bine, sunt încântat de asta. Pot să spun că am simțit imediat spiritul lui Hajduk”, sunt cuvintele lui Filip care l-au deranjat pe Miriuță.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?