Fără declarații după meciuri și nimeni nu-i pune la îndoială deciziile! Lucescu vrea control TOTAL la noua echipă: cele cinci condiții pe care le-a pus pentru a semna

  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Lucescu și Galatasaray continuă negocierile pentru revenirea românului la Istanbul, pe postul de director sportiv, iar turcii au aflat condițiile impuse de Il Luce.

Zilele trecute, Mircea Lucescu a fost vizitat la București de Can Topsakal, unul dintre oamenii din conducerea lui Galatasaray, iar jurnaliștii de la Fotomac au prezentat detaliile a ceea ce numesc o întâlnire într-o atmosferă foarte relaxantă. Conform turcilor, Lucescu s-a arătat interesat de preluarea funcției de director sportiv și i-a transmis lui Topsakal o serie de condiții înainte de revenirea în Turcia.

Lucescu ar fi transmis că va da un răspuns cel târziu marți și, dacă turcii îi acceptă condițiile, ar urma să aibă putere absolută în club.

Cle mai importante dorințe transmise de antrenorul român, conform Fotomac:

  • „Nu vreau ca cineva să pună la îndoială transferurile pe care le fac
  • Întinerirea echipei. Peste doi ani, media de vârstă va fi mult prea ridicată
  • Antrenorul va lucra sub coordonarea mea. Eu voi decide când se va impune o schimbare, dar el va putea să conducă liniștit antrenamentele
  • Eu voi decide când și dacă e nevoie de prime sau amenzi pentru jucători
  • Nu voi oferi declarații după meciuri
     
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…